Randomness

Orice ajung să scriu...

Planetă.

Epsilon Eridani.

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor.

Low self-control.

2012.

Povestea unui simbol.

Obsesie.

Evadare.

Very low self-control.

Bass.

Moarte stranie.

Regat arzând.

Gap.

Geneză.

Iubesc.

Operă.

Al treisprezecelea soare.

Masca.

Iarbă.

Trei părți.

Vin roșu.

19, 21, 13, 14, 5, 6.

Dans.

Schimbare.

Stele.

Zeu.

Albastru.

Zeu albastru.

Regat.

Zeu astronaut.

Pace.

Auschwitz.

Zeu negru.

Instrumental.

Pereți albi.

Dragon.

Chibrit.

Gaură neagră.

Și foc.

Zece etaje.

Lung.

Ceață deasă.

Crivăț.

Pădure.

Rusia.

Depth.

Noi, cei care locuim...

Sunet.

Constelații.

Australia. Atlantida.

Drum.

O lume la picioare.

Băț și bețe.

Bere nefiltrată.

Alune.

Călăuză.

Fum.

Alternativ Quartet.

Cetate.

Finlandeză.

Pierdere.

Leacuri.

Nebunie.

Plumb.

Înțelegere.

Karma.

Pian.

Cântare.

Straniu.

Vieți paralele.

Iubire.

Căldură.

Amețeală.

Alegeri.

Holocaust.

Bere limitată.

667.

Versuri.

Minciuni.

Motive.

Armonie.

Cheia fa și muncă.

Fantome.

Prima dată de câteva ori.

Pian, pian, pian.

Da.

Concert.

1+3+7+14, știi?

Голуби.

Energie.
Atingeri.

2013.

dream world

Am supraviețuit. Suntem încă aici... și tu, și eu.

Îmi urmează o perioadă de tranziție, întrucât Universul în care am crezut atâta timp, m-a făcut să nu mai înțeleg nimic din legile sale. Ceea ce face el mi se pare haotic, iar când una dintre acele legi îmi spune că „nimic nu este degeaba, fără rost” și nu se autorespectă, Universul își pierde sensul. E complicat și aiurea. Poate că nu voi pleca de aici. Ar însemna să te părăsesc și pe tine, să îmi părăsesc planeta. Oh, toată agitația asta mă induce într-o stare tare stranie. Haos peste tot și nu mă pot preface că nu îmi place. Chiar și așa, ajung astfel să îmi verific de două ori gândurile ce urmează să se transforme în cuvinte vorbite sau scrise, să nu cumva să întrec niște limite care m-ar băga în necunoscut complet.

Și nu te pot părăsi. Sunt mult, dar mult! prea atașat. Oh, planeta... Mă gândesc că, oricum, cel mai înțelept lucru pe care aș putea să-l fac este să las lucrurile să vină de la sine. Să nu mă mai complic cu dorințe și încercări de-ale mele (eșuate) de a face ca totul să aibă o anumită direcție. Iar asta poate că reprezintă cel mai greu lucru pe care l-aș putea face.

Poate cel mai în regulă este să fiu lovit de valuri aleatorii. Deși este o catastrofă magnifică: să știi că te îndrepți cu toată viteza spre un zid și totuși să accelerezi; să alergi către pierzanie cu zâmbetul pe buze; să aștepți, plin de curiozitate, clipa când se va alege praful de toate; este singura decepție programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu și mereu (Frédéric Beigbeder). Poate cel mai în regulă este să nu mai încerc să acționez asupra ceea ce mi se întâmplă și să îmi pese câtuși de puțin ce urmează să se întâmple. Sau poate că e mai în regulă să cred că cea mai bună soluție este să-mi părăsesc acest nenorocit Univers. Dragul meu Univers, apropo... Te-am învins! Am avut dreptate până și în fața ta... Sau, știi tu, planetă frumoasă, poate că e și mai bine să îmi creez niște legi pe care să le pot încălca și să fie în continuare totul cum trebuie! Niște legi încălcabile și, nu știu. Habar nu am. Sensul lor poate fi nesimțit, aleatoriu sau inexistent. În orice caz, îmi este dificil să gândesc clar și mai mult ca sigur toate gândurile mele sunt exagerate mult. Tare mult. Norocul meu este că mă separă un fel de... граница.