De fiecare dată când încep să scriu, mă opresc înainte să termin o frază. Apoi șterg. Încerc din nou, șterg. Realizez că în toată excursia asta pe care o fac în jurul soarelui, doar asta fac, țin cont doar de soare, căci așa funcționează un sistem solar. E o lume pe care am trăit-o, uneori mai intens și alteori mai puțin decât aș fi vrut. Sau, să zicem că ar fi mai corect să spun aceleași lumi pe care le-am mai trăit deja. Acum urmez aceeași cale, căutând cu disperare în ciclicitatea asta orice ar putea fi diferit. Diferit și la fel, în același timp. Visul oricărui mic om de știință este să poată merge cât mai departe. Dar refuz orice asociere. Nu mai trebuie să înșir motivele pentru care îmi leg picioarele singur, iar apoi încerc din răsputeri să sar. Oricât de mult m-ai asigura că nu este singurul soare și că există mult mai multă viață în univers, mi-e teamă că asta nu-mi dezleagă picioarele.
Am ajuns departe, știu asta, dar îmi trebuie mai mult. Ce este suficient de puternic pentru a devia orbita unui astru? Nu trebuie să răspunzi, căci mi-e teamă că știu.
Bună! Am văzut că ai postări și mai recente, dar am ales să las un comentariu aici pentu că înțeleg exact primele trei propoziții. Am făcut și eu asta de multe ori până m-am prins că scriu pe blogul meu, scriu pentru mine în primul rând și nici nu mă cunoaște nimeni. Mi-a fost mai ușor după ce m-am prins de aceste adevăruri și acum profit din plin de situația actuală. Unde e rău nu înseamnă că nu se poate strecura și un pic de bine.
RăspundețiȘtergereAcestea fiind spuse, mi-a făcut plăcere să citesc câteva postări aici și sper că o să continui să scrii.
Îți doresc o zi frumoasă.