Antichitate (2oo9 review)

Toată ziua m-am uitat la ore fixe. Astăzi ar fi trebuit să fiu departe... Schimbare de planuri, totuși. Și e destul de devreme totuși să fac un review... înca nu am câștigat la loto! Simt că mai am ceva de făcut...

S-a mai dus un an. Cred că a fost mai plin decât toți precedenții la un loc. Nu mă simt neapărat mai inteligent sau experimentat, însă s-au întâmplat multe și tind/vreau să cred că am învățat multe. În schimb, nu am scăpat de frustrarea aceea care mă chinuie atunci când vreau să scriu și nu am idei sau cuvinte. Nu am reușit nici să îmi aranjez gândurile așa cum mi-ar plăcea. Probabil astea nu sunt stăpânite nici de oameni în vârstă. Greșesc... nu îmi pasă de oamenii în vârstă, îmi pasă de mine iar eu o să reușesc să le stăpânesc!

Nu am învățat să-mi trăiesc viața la modul suprem (am încercat, dar nici nu poți să-ți trăiești viața atunci când sunt căcaturi care te frământă, când știi că ești obligat să faci lucruri pe care nu dorești să le faci, sau când vrei să faci ceva și nu poți pentru că, pana mea, îți lipește ceva), nu am reușit să profit de orice moment liber și să fac ceva useful (să fim serioși, e mai comod să freci menta, nu?). Aș fi vrut să învăț atâtea... nu-mi explic de ce nu am făcut-o, se pare că mă rezum doar la a mă plânge de chestia asta. Îmi doream fotografie, îmi doream actorie, îmi doream muzică...

Citez: Sunt mai sociabil. Și mai indiferent. Astea două sunt în curs de dezvoltare, deci voi menționa de ele într-un eventual review pentru 2009 (aici). - Happily, am trecut de tot de socializare, mai ales cu colegii. Datorită lor, am ajuns o mândră Enciclopedie de manele (mă updatez cât pot de des, promit). Chefurile cu ei sunt în curs de dezvoltare, mai ales că acum urmează "grosul" - majorate, dragilor. O să le ador mai mult la anul, deci voi scrie peste un an. Cât despre indiferență... despre ce dracu vorbeam?

Mi-am dorit multe concerte și le-am avut. Mi-am dorit Anathema, am avut Anathema. Nu am trăit concertul cum mi-aș fi dorit, dar l-am trăit. Am avut parte de Luna Amară și Celelalte Cuvinte de două ori, Carlos Santana, Steve Vai și niște tipi tari din Franța care cântă muzică simfonică. Am simțit muzica, ba chiar mai mult, am fost muzica - Creatorul. Îmi pare rău că nu am devenit totuși doctor în muzică așa cum îmi doream, însă mai e timp căci încă nu m-am oprit din căutări și descoperiri.

Am scris o grămadă anul ăsta iar acum inspirația își bate joc de mine. Cum am mai zis, mă frustrează permanent... fug ideile și cuvintele de mine.Nici la filme nu am avut chef să mă uit, mă plictisesc. Totul mă plictisește. Cultură my ass.

Dacă regret ceva, regret faptul că încă nu am câștigat la loto. Pare idiotic, știu. Și nu mă obsedeaza chiar atât de tare.

În primele nouă luni am fost ca o gravidă. Disperat, speriat. Nu știam ce se întâmplă cu mine, nu știam de ce totul îmi merge prost, de ce nu se întâmpla nimic bun. Adevărul e că mi-a luat mult ca să mă repun pe picioare. În final m-am (re)găsit și mi-am răspuns la întrebările puerile. Bine, nu aș fi normal dacă nu aș mai resimți "sarcina" din când în când.

Aș putea spune că mă cunosc mai bine ca oricând și mă simt aproape de obiectivele mele principale. Anul ăsta, 18 a fost numărul magic.

Ștef, știu că de când citești aștepți asta :)) - și nici nu a venit încă >:). Anul ăsta m-am plimbat de câteva ori prin țară (să sune mai pompos - n-am depășit 1500 km/drum). Îmi place ideea de a fi pe cont propriu, you know, fără griji și fără bani... Aici intervine loteria...

Ultimele două luni au fost spuma anului. Ultimele trei luni, chiar. Veștile bune veneau pe bandă rulantă. Ziceam mai sus că am fost Creatorul... Trebuie să mă dau mare: am participat la Gaudeamus (18 noiembrie) și deși am fost jalnic(i), am cules un mândru Premiu III :>. A fost puțin cam complicat pentru că nu aveam mai mult de 3-4 zile. Mă rog, neimportant; le mai mulțumesc încă o dată Andrei, lui Vlad, Bogdan și mie, desigur, și le transmit că nu scot filmulețul de pe Youtube (nu până zice Vincent că ne-am făcut de rahat), iar link cu filmarea aveți aici. Ar trebui să-i mai mulțumesc Soniei că mi-a schimbat viața prin cancerul său. Nu știu de ce, dar simt că ar trebui să-i mulțumesc. Și... habar n-am cum să încep. 

Ninge... Ziceau că o să se topească zăpada. Nici nu vreau să-i aud. Sunt aceiași oameni care au uitat să trăiască și care neagă spiritul Crăciunului.

A venit salvarea mea, salvarea care m-a ajutat să urc ultimele scări. Are o lungime de câteva sute de kilometri - salvarea. Mi se pare amuzant cum funcționează perfectul. Ba uneori chiar ironic. Știu să zbor și știu când 1+1 nu dă 2. Am fost exilat la peste patruzeci de mii de metri pentru patru zile. Aș fi vrut să mă cheme Napoleon iar exilul să fi fost pe insulă ...permanent. Au fost 4 zile cât n-au fost 361, și au fost scurte... precum are un calendar ciocolată în căsuța fiecărei zile a lunii Decembrie; iar bucățelele de ciocolată din zilele importante sunt cele mai gustoase și cele mai mici. S-a numit Neverland iar eu vorbesc cu bucurie despre el.

Am vorbit deja cu Moș Crăciun acolo. I-am spus ce îmi doresc. Sper să mă fi auzit, căci era puțin cam palid, nu se mișca și doar dădea din mâna dreaptă pierdut ca și când ar fi salutat.

Sărbători fericite!

Al vostru,
Mihai.