Sunt atât de incapabil să-mi schimb viața, încât îmi doresc foarte mult ca povestea cu 2012 să fie adevărată. Vreau al naibii de mult o schimbare... Vreau perfecțiunea, însă o perfecțiune la care simt că nu pot ajunge... Sunt într-una din zilele în care mă simt prea mic pentru lume. De fapt, neimportant. E logic faptul că viața și-ar continua cursul cu sau fără mine. Care naiba-i rolul? Admit că sunt un mic actor, însă care naiba mi-e rolul?
Percepțiile se schimbă incredibil de des - e o bătaie cruntă între optimism și pesimism... Pesimismul pare să câștige prin jur.
Vreau pe Terra mea, m-am înstrăinat prea mult. Toate sunt la ani lumină depărtare, doar eu stau pe loc. Toate stau pe loc, doar eu sunt la ani lumină depărtare. Nu mai vreau timp, m-am săturat de el. Nu mai vreau nici limite... Cine le-a înțeles pe astea? Vreau să știu cine a înțeles limitele. Mă gândeam o vreme să arunc toate ceasurile din casă, iar de alea de care chiar nu pot scăpa, să le schimb în așa fel încât să nu mă deranjeze. Suntem limitați într-o lume a formelor.
Cum ar fi o viață fără limite? Eu mi-o imaginez ca fiind perfectă. O lume unde nu te freacă nimic. Dar ar exista ura fără limită, pericole fără limită, dezamăgiri fără limită. Ăsta-i pesimismul, pare-se. Astăzi sunt alegerile. Îmi votează celulele... Probabil sunt și ele mituite, sau să-i zicem pe românește, ”chemate la vot”. Poate pesimismul ăsta-i un fel de Geoană. Se bucură, a câștigat!
Îmi vreau Neverlandul. Poate să fie pentru lume cum e Ținutul Secuiesc pentru România. Nu mă deranjează. Atâta tot că nu vreau o mamă care să mă fută la cap să mă întorc la ea. Îmi vreau Neverlandul ...înapoi. Suntem prinși într-o lume a formelor.
M-am înstrăinat prea mult. Vreau ca Neverlandului să-i spun ”casa mea”. Nu contează ce dimensiune ar avea, ce sens ar avea, dacă ar exista sau nu fizic. Acum e doar o noțiune perfectă. Un fel de tahion - o particula ipotetică, deci existentă doar teoretic. Știu însă că există particule mai mici; le-am gustat - MicroNeverlanduri. Cât de ridicol sună totul... M-am înstrăinat prea mult.
iti poti primi neverlandul doar daca esti dispus sa-i accepti singuratatea...pe o perioada de timp nedeterminata, desigur
RăspundețiȘtergereNu stiu daca inteleg de ce...
RăspundețiȘtergerelipsa unor limite, a unor granite te indeparteaza de tot:mame care te fut la cap, dar si prieteni, iubite (hm, poate iubiti) si asa mai departe. poate nu-ti dai seama dar de toate lucrurile astea esti legat, deci te limiteaza intr-o anumita masura
RăspundețiȘtergereLa nivelul asta, da. Dar traind cu o persoana de buna-voie, accepti singur anumite lucruri si nu le percepi ca pe o limita. In caz contrar, trebuie sa reconsideri relatia respectiva... A fi legat nu inseamna a avea o limita, nu atata timp cat "legatura" se muleaza perfect pe tine.
RăspundețiȘtergeredaca vorbesti in cunostinta de cauza, congrats! eu raman la credinta mea ca astfel de "legaturi" se gasesc la fel de usor ca unicornii.
RăspundețiȘtergere