Nu știu cum se face că îmi vine inspirația, sau poate mai bine spus „starea”, în timp ce fac curat și ascult ceva muzică nouă. Poate că mă mai răscolește câte o amintire, două...
Să fi fost greșit faptul că nu am scris ceva planuri pentru 2011? În general, dacă nu scriu asemenea lucruri, uit ce am plănuit. Cât despre an, clar nu mă așteptam să se întâmple atâtea. Cu siguranță a fost un an bogat pentru mine și foarte ...helpful. Am cuvinte de laudă la adresa lui (cum am de obicei asupra anilor), iar regrete m-am obișnuit să nu-mi formez. Totuși, dacă mi se permite, aș regreta că nu am mai scris - nu cum o făceam odată. Puteam să progresez mult și îmi pare rău că nu am continuat în vechea manieră. Dar poate așa a trebuit să fie, să învăț altele între timp. De asemenea, mă simt puțin vinovat pentru că se apropie martie, iar eu nu am fost capabil să finalizez un review din decembrie și până acum. Se vrea a fi un review pentru 2011, dar voi profita de ocazie și voi scrie și în plus. Iar dacă tot au trecut aproape două luni din noul an, de ce nu...?
Mă bucur că în vara am fost am scris Editorialul. Mă scutește acum de câteva descrieri și nu voi mai intra în subiect acolo unde am făcut-o deja.
*
Până acum mi-am dovedit că facultatea nu e chiar atât de groaznică pe cât se spune. Dar așa zicea lumea și de bac. Și se zicea că nu voi avea timp pentru nimic, tot felul de prostii în genul ăsta. E drept, nu m-am agitat cu absolut nimic și din păcate nu am făcut-o nici în sesiune. De-a lungul timpului am avut mult noroc, într-adevăr, iar asta m-a învățat (prost) să fiu mai delăsător. Puteam să fac totul mai lejer pentru mine, dar ca să mă învăț minte, m-am abonat pe vară la cele mai importante materii din primul semestru. Să mă gândesc că e un fel de răsplată pentru lipsa corigențelor din anii de școală!? Aici se încadrează de minune ce am scris în articolul precedent legat de „lipsa eficienței”, pierderea timpului, șamd. Realizez că sunt capabil să mă descurc perfect, însă trebuie să mă concentrez să găsesc energia necesară acțiunii. Nu e greu și am pretenția de la mine să reușesc. Iar la modul general, când va veni vremea, voi realiza și eu ce trebuie să fac cu adevărat, iar aici mă refer și la priorități generale. Cred în mine.
*Pe plan psihic/moral/spiritual/cum vrei tu să-l numești, aș împărți totul în două părți: primele 7 luni și ultimele 5. Îmi aduc aminte că anul a început foarte ciudat pentru mine. Nu mai rețin detalii, însă știu cu siguranță că am fost într-o stare de negare a ceea ce mi se întâmpla și voiam înapoi ce avusesem pentru destul de mult timp. Poate nu mă descurcam cu viața mea așa cum trebuia. Treptat a început să fie mai challenging și changing. Mi s-au întâmplat cele mai multe atunci și fugeam printre sentimente. Din trecut, din viitor, unele „oarbe” și noi, altele venite dintr-o obișnuință și o dificultate de a schimba ceva. Treceam prin ele ca un amețit, continuând astfel o bună perioadă. Foarte ciudat a fost. Alegeri, naivitate, poate prostie pe-alocuri, dar eu cred că am rămas cu ceva din toate astea, căci am ajuns la concluzia că încă nu mă cunosc pe deplin. Nu am dreptul să spun dacă sunt mândru de perioada asta, sau nu, însă în melancolie de ianuarie-februarie spun că a fost cam întunecată, dar nu pot decât să o accept așa cum e/a fost și să merg înainte. În a doua parte, totul s-a rezolvat repede și simplu. A venit de nicăieri și categoric m-a luat prin surprindere. Deși... am avut tendința (sper că rămâne la trecut tendința) de a-mi găsi probleme acolo unde nu-s. Din fericire, sunt conștient că majoritatea aberațiilor se află doar în capul meu iar „marea” experiența pe care o am mă aduce cu picioarele înapoi pe pământ. E foarte complicat de explicat. Dar m-am liniștit, nu mai fac pe amețitul și mi-am spus la un moment dat că „gata”. Mă bucur că am trecut peste orice obstacol imaginar sau nu.
*
În 2011 am atins un alt nivel cu tot ce mi-am dorit legat de muzică. Un fel de record doborât din nou. Mă bucur foarte mult că am reușit să văd trupe precum God is an Astronaut, Grimegod, Riverside, Tides from Nebula, Alternosfera, Bon Jovi, Oniric, Celest, Luna Amara, Travka, Trooper, Negură Bunget - în prima jumătate a anului (detalii aici), însă după toate concertele la care am participat am ajuns să nu mai fiu atât de entuziasmat și să mă gândesc de mai multe ori înainte să îmi cumpăr bilet. Poate e de vină calitatea unor evenimente care m-au „marcat” de-a lungul timpului (exemplu), iar multe dintre celelalte concerte sunt slabe sau cel puțin nu aduc exact a ce consider eu artă. Folosind acest raționament, în partea a doua au existat mai puține formații pe care am dorit să le urmăresc, câteva fiind totuși și „de dragul zilelor bune” sau de dragul unor prieteni: Travka, Luna Amară, Alternativ Quartet (care cresc din ce în ce mai mult!), Celelalte Cuvinte, Fen și câteva de la Dark Bombastic Evening - Dirty Granny Tales, Alcest, Loell Duinn, Rome, Vulture Industries, Les Discrets, Sunset in the 12th House, Hexvessel. Experiența DBE a fost frumoasă, plină de oameni frumoși și interesanți și cetatea Alba Iulia care e !!!. Păcat totuși de vreme, pentru că acea caniculă nu mi se pare demnă de o asemenea trăire. Am rămas cu multe amintiri și probabil mă voi îndrepta spre acel pământ și în această vară (un fel de serial ce își are originile în festivalul medieval de la Bistrița). Apoi, mai sunt concertele organizate (Next Evil/Dream Event): Bucovina cu Negativ, Put Solnca și False Reality, Negură Bunget cu Agamendon și Carpatica, Leafblade, World Music Festival și Winter in the Underground, adică Grimegod, Searing Blaze și Amarthalos (on stage), evenimente care au fost unice, chiar dacă nu am mai avut ocazia să petrecem mai mult timp cu formațiile (precum a fost în mai). Mă bucur că învăț tot mai mult din asta :).
*
QuantiQ a început să meargă din ce în ce mai bine. E o perioadă bună, suntem în mijlocul înregistrărilor, încep să răsară și concerte pentru 2012 și presupun că lucrurile devin „aglomerate” într-un sens bun. Am cântat de câteva ori în București până acum, Câmpulung Muscel, Sibiu, Târnăveni, și Brașov, desigur (detalii despre prima parte aici). Eu trebuie să pun neapărat mâna pe bass și să cânt mult mai mult. Plus că simt că progresez încontinuu și să profit de starea asta. În 2011 am căpătat multă experiență vis-a-vis de tot ce înseamnă scenă și biznis muzical. De fapt, mai degrabă aș spune că am intrat în domeniu...
*
Trebuie să mă axez mult mai mult pe prezent, cumva. Să ies din blocajul în care mă aflu, să profit de inspirația, stările pozitive, gândurile creative și puternice pe care le găsesc ori la duș ori în mici plimbări seci prin zăpadă nepoftită. Și să ascult muzică... Am nevoie de aer proaspăt.
Formațiile perioadei: Les Discrets, Alcest, Soror Dolorosa, Solstafir, Falloch, Arctic Plateau.