05 august 2011

Editorial

Cred că genul ăsta de articole mă caracterizează acum. De o perioadă nu mai am inspirație deloc pentru cele fantastico-abstracte. Pe viitor știu sigur că cele abstracte vor mai exista, căci așa sunt eu în unele/multele mele momente. Probabil voi încerca să-mi dezvolt partea cu descrierea evenimentelor/formațiilor (de fapt, descrierea în general îmi dă bătăi de cap) - am impresia că limbajul meu e tâmpit când vine vorba de recenzii. Mă rog, am tot avut în minte dorința de a-mi scrie „realizările” aici. Mi-am zis că aștept să termin cu bacul, apoi să termin cu admiterea. După am scris ceva, dar când am recitit a doua zi am renunțat și am șters postul de pe blog. Și au trecut vreo două săptămâni pentru a mă întoarce la editat. Sunt în concediu!

Știu că am zis că voi povesti despre The Festival of Dreams - prima mea experiență mai serioasă atât dpdv. organizatoric cât și muzical (cum am spus că voi scrie și despre Anathema... dar să mă țin parțial de unul dintre cuvinte). Am cunoscut atunci niște oameni minunați - italienii din trupa pe care am mai promovat-o pe-aici, Oniric (cu care am reușit să trecem peste bariera lingvistică și să ne înțelegem genial). Aici ar fi de povestit o căruță de lucruri, însă esențialul este că am văzut ce poate însemna prietenia și - concluzia mea generală - am devenit mai înțelept. Eu nu pot descrie frumusețea, nu mă pricep, așadar... Mai departe, emoții pe scenă cum am avut atunci, pe 7 mai, nu cred că voi mai avea vreodată - având în vedere că am fost cel care trebuia să mențină legătura cu publicul - am prezentat piesele, mi-am numit colegii și DA, m-am bâlbâit! Dar a fost concertul care ne-a scos pe harta evenimentelor și ne-a făcut mai însemnați și, de asemenea, au fost puse bazele unui nou proiect - Laonlyness (mult mai puternic dpdv. muzical din toată istoria proiectelor sale) - al unui drag prieten. Proiectul a stârnit reacții foarte amuzante și contradictorii: unii sunt foarte plăcut surprinși, alții sunt extrem de deranjați. Chiar e amuzant! Iar ca organizator, practic, am ajuns la nivelul la care mi-am dorit în momentul în care am început să visez la toată treaba asta. Mă bucur din suflet că am ajuns aici și sper să existe o continuitate. Apoi a urmat cântarea de pe 14 mai cu Trooper și Krepuskul în Rockstadt (alt tărâm cucerit) și festivalul Deep in the Underground - ediția a doua. Aici situația e puțin mai complicată... Ca și pe 7 mai, am fost în echipa de organizare și am și cântat cu Hteththemeth (care a fost un Laonlyness puțin de tot mai dur). Nu vreau să intru în detalii, cert e că nu am putut să încheiem cu succes, deoarece moldovenii (adică God) nu au mai avut ocazia să cânte în acea seară - poliție, românia, motive de genul. Din fericire pentru fanii lor, „barbarii” vor avea ocazia să își susțină primul concert pe meleagurile brașovene prin toamnă. Ah, am uitat să menționez că pe 8 mai am tras o fugă până la București, unde au cântat Riverside și Tides from Nebula. Primii au deja un nume în ale progressive metal-ului și merită să ajungă și mai sus de atât, însă pentru Tides from Nebula nu am cuvinte! E o trupă pe care o recomand cu toată inima, mai ales live. Și din fericire se vor reîntoarce prin noiembrie. Post-rock ftw! În plin bac, pe 11 iunie am cântat tot în Rockstadt, în deschiderea celor de la Celest. Nu știu ce pot să spun, dar cred că a fost ok!? Mă bucur că de data asta unii au putut să vadă acest QuantiQ integral și nu DOAR o melodie! A treia experiență în Rockstadt, dar vreau să cred că a patra oară va fi mai ok! Anyhow, eu mi-am continuat bacul - perioadă în care am lăsat-o ceva mai moale cu trupa. Nu regret nimic legat de examene, cu toate că am învățat pe bune pentru examenul ăsta doar cu puține zile înainte - nu sunt mândru de asta, nu sunt un exemplu de urmat, dar pentru mine important e că am trecut la mate. Am avut emoții, am detestat matematica, dar acum totul e ok. Fără doar și poate, nu mă voi mai atinge vreodată de materia asta scârboasă. În fine, mi-a fost greu, dar cele mai tari faze abia acum încep :D. Bacul l-am luat cu notă destul de bună (m-am scos cu anatomia), ceva în jur de 8, iar cu o zi după afișarea rezultatelor am aflat că vom cânta în finala concursului pentru trupa ce va urma să deschidă concertul Bon Jovi. Ei bine, am fost la București, am cântat, am fost noi și am câștigat - aleși de managementul Bon Jovi. Ye, reason to be proud of. Eh, apoi a urmat bătaia de cap ce preceda concertul - ba nu aveam cum să cântam la București în Piața Constituției, ba mai aveam nevoie de ceva, șamd. Am fost sunați din diferite părți, dubioși care au încercat să profite de confuzia noastră and so on. Din fericire, totul s-a rezolvat cu o zi înainte și a ieșit perfect pentru momentele în care aproape ne dăduserăm bătuți. Am cântat și pe 9 iulie în Clubul Țăranului Român, dar nu consider că e ceva de menționat... Nu vreau să par arogant, dar nu a fost deloc important și organizarea... Chiar și asa, iar am dat peste niște căcaturi, incluzând aici căldura și problemele clapei lui Vlad. Dar, da, am cântat duminică, pe 10 iulie, în deschidrea lui Bon Jovi, în fața a patruzeci de mii de oameni!!! It means a lot! Și ne-au aplaudat. Iar feelingul ăla este incomparabil. Să fii aplaudat de atâta lume!?!?!? Nu am avut emoții, ci mai degrabă am fost entuziasmat, dar aș da orice să fiu cât mai mult în starea aia. Nu cred că sunt conștient de tot ce am realizat.

All in all, au fost câteva zile în care am cunoscut lume importantă și oameni buni și am cunoscut convingerea că nu totul e atât de nașpa pe-aici, pe la noi. Că nu toate lucrurile geniale sunt pe pile și că munca și frumusețea mai sunt apreciate pe bune. Și că e suficient să crezi în tine și să-ți vezi visul cu ochii. E tare genial totul! Inclusiv mâncarea staffului lui Bon Jovi :D. Dacă mă întrebi, DA, aș vrea să lucrez în condiții d-astea!

A mai urmat o săptămână agitată, cu meditații și emoții cu privire la admiterea mea la medicină. E ciudat, nu? Adică să și cânți, să îți faci ca lumea treaba în formație și să mai fii și medic... Vreau să cred că e posibil și o să fac în așa fel de acum înainte. And have a social life as well! A trecut ceva timp de la examen și... sar peste multe aspecte, important e că deși a doua zi dimineață am stat cu inima în gât, am aflat în cele din urmă că am intrat!!! Și chiar bine, pe lângă faptul că sunt la buget! Iar acum sunt foarte entuziasmat și nerăbdător! Deși majoritatea îmi spune că greul de acum vine, I don’t believe them, la urma urmei ăsta a fost cel mai greu pas. Mai am eu emoțiile mele, but as someone important to me said: nu mai am vreun motiv pentru care să mă plâng.

Știu că nu spune prea multe tot ce am scris aici, ci doar că sunt fericit și mândru de mine și... Chiar sunt fericit! Sincer, ar fi urât din partea mea să mai spun că nu sunt norocos sau că nu mi s-au îndeplinit dorințele/visele. Și îmi dau seama cât de mult m-am înșelat dintr-un anumit punct de vedere atunci când am crezut că situația e complicată și am interpretat-o cum am vrut. Genul acela de moment (obișnuit în cazul meu) în care am avut totul atât de clar în fața ochilor și nu am fost capabil să văd și să realizez ce se întâmplă (sau am negat). Dar mă bucur că am avut norocul să nu existe un „prea târziu” thingy. Ar fi fost aiurea. Cinstit, dar aiurea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu