Mă numesc Mihai (sau Un „Despre mine” mai lung)

Mă numesc Mihai. Am aproape șase luni de când pot să beau legal, dacă asta ar face vreo diferență. Mă numesc Mihai și uneori vreau să cred că sunt special și că pot schimba lumea. Știu că e vârsta de vină, dar eu tot vreau să schimb lumea. Mă numesc Mihai și vreau să scriu despre mine, doar nu am ocazia în fiecare zi să fiu în a treia zi din 2011.

De un an și câteva luni cânt la bass. Teoretic. Practic, visez că știu să cânt la bass. Cum am spus și mai sus, mă consider special. Prin urmare, mult mai important decât restul lumii. Nu m-aș numi narcisist, mai ales deoarece mă consider aflat într-un echilibru între altruism și egoism. Nu fumez deoarece cred că este o inutilitate și o irosire idioată a banilor. Și nu vorbesc în necunoștință de cauză - am încercat 3-4 țigări la revelionul din 2009. Iar de băut... m-am îmbătat de mai multe ori, deși eu prefer să le numesc amețeli crunte. Cică am fost o dată mai nasol, dar vorbe-n vânt, zic eu. Sunt altfel, cred. Teribilismele astea parcă nu m-au lovit ca pe alții până acum. Chiar dacă sunt momente/sezoane în care sunt bombardat de tot felul de crushuri, cărora probabil le-aș fi dat curs în alte circumstanțe. Bine, trecem peste faptul că sunt două sau trei luni de când sunt al naibii de instabil emoțional și dau curs chiar și mini-crushurilor. Am 18 ani, Dumnezeule! Dar în lumea mea, ele nu fac parte din categoria teribilismelor. Am uitat să menționez ceva, și-anume faptul că mă numesc Mihai și sunt al naibii de nehotarât. Acum referindu-mă doar la viitor: am mai menționat că vreau să schimb lumea, iar singura posibilitate prin care, cred eu, aș putea face asta este politica. Cunosc faptul că acolo este suprapopulație de curve și ca vegetație există pupincurismul. Dar eu nu vreau să fiu ca ei... Eu chiar vreau să fac din căcatul ăsta de țară ceva bun. Iar dacă lăsăm la o parte politica, stâlpul de rezistență este medicina. Și despre asta știu că este ceva foarte greu, dar, pana mea, vreau să fac și asta! De asemenea, printre idealurile mele se mai află trupa în care mă aflu. Ar fi frumos să ajung și organizator de concerte. Ceva în domeniul ăsta. ...atât deocamdată.

Mă numesc Mihai și am prieteni prin diferite colțuri ale țării (iar mai nou, răsar și prin lume), deși eu mă consideram insociabil de multe ori. Cred în relațiile lungi, dar doar atunci când ele merg. Îmi displace că am ajuns acum să caut experiență. O experiență falsă, știu. Dar tânjesc după ea. Apoi, înțelepciunea mi se pare cel mai de preț lucru ce se poate dobândi în viață. Și acele trăiri cu siguranță nu funcționează pe același tip de experiență ce îmi trebuie. Mi-ar plăcea să fiu luat în serios atunci când trebuie. Îmi place să vorbesc mult despre mine, să-mi împărtășesc ideile despre viitor, dar doar cu câțiva apropiați. Doar câțiva, căci sunt puțini dintre ei cărora le pot spune asta. Îi știu. Iar la un moment dat, cedează. Și sunt multe idei, foarte multe. Planuri. Cred că este obositor, ce naiba? Cu maică-mea ajungeam să mă cert de fiecare dată când începeam o discuție de genul. Dar, am observat că în ultima vreme m-am mai liniștit din punctul ăsta de vedere.

Dacă m-ai întreba care e genul meu preferat de muzică, ți-aș spune că mă regăsesc total în post-rock. E ciudat, înălțător, underground, inteligent, uneori agitat, alteori calm. Și frumos, categoric. Vezi? Acum e unul dintre momentele în care pot părea arogant. Poate chiar așa sunt, dar când știu că am dreptate doar. Dacă greșesc, îmi dau jos pălăria și mă înclin. Dar, statistic vorbind, când vine vorba de lucruri ce mi se întâmplă nu greșesc; reușesc să le anticipez foarte bine. Lucrul ăsta îmi gâdilă orgoliul, însă de multe ori mă doare. Încep să mă cunosc din ce în ce mai bine. Excepția fiind ceea ce mi se întâmplă acum. Nu face parte din mine; se instalează încet și ușor. Știi că vorbeam mai devreme despre experiență. ...cu toate că aici este vorba de control. Cred că asta ar fi ideea. Nu vreau să stric, însă, toată distracția. Vreau să... Ah, sunt confuz. Am remarcat că în ultima vreme îmi așez mai greu gândurile. Îmi ia ceva mai mult să spun ce am de spus.

Mă numesc Mihai, iar viața mea am considerat-o ca fiind într-un permanent crescendo. Îmi place extrem de mult să cunosc persoane noi. Și locuri. De-asta, probabil, aș vrea să călătoresc foarte mult. Nu cred că mi-ar ajunge viața asta pentru ce tot vreau să fac. Uite, uneori, chiar aș vrea să am o casă undeva unde nu există civilizație. Munți, Siberia, ceva de genul. Fără să depind de ceva anume, să fac totul cu mâna mea. Și prin momentele mele de visare, mă gândesc cât de mișto ar fi fost să trăiesc undeva pe la începutul secolului XX, sau prin evul mediu. Bine, situația din urmă ar fi fost mai complicată, dar așa, ca ideal, cred că ar fi fost bine.

E cam mult pentru o descriere generală, dar, vezi tu, eu sunt mai complicat decât cred. Și, în general, prefer lucrurile simple! Sunt perfecționist. Revenind, cam mult despre mine, și totuși, simt că am spus foarte, foarte puțin. Dar să ne gândim că tot ce am scris aici este preview-ul autobiografiei mele. Va apărea peste câțiva ani și nu știu de ce am impresia că va avea multe volume...