21 ianuarie 2010

O lume unde cavalerii nu poartă săbii sau armuri

Sunt două luni de când am trecut poarta și am intrat în tunel. De asemenea, sunt conștient că drumul va dura o groază... Îmi displace lucrul ăsta, însă tot răul spre bine, nu? Din fericire nu sunt singur pe parcursul călătoriei, și în plus, din când în când, poate, și sper, din ce în ce mai des, câte o oază mă hrănește, îmi potolește setea și mă întărește. Sau poate doar mă face să vreau mai mult...

E tot ce mi-am dorit. Un drum al meu și numai al meu! Am pornit înspre căutare. A ta, a mea, a tuturor. Voi naviga și voi înota, mă voi cățăra pe munți și îi voi coborî, sau doborî. Doar ce îmi place. Voi străbate mii de câmpii; păduri întregi... astea ca în cele din urmă să zbor. Ar putea suna dificil pentru unii, iar pentru alții chiar imposibil. Nu și pentru mine, sau pentru visul meu în general.  ...să zbor...

Este drumul meu... ideal. Ar fi fals să-i spun luptă, căci nu este. Înțelepciunea constă în descoperiri, precum și visul meu. Da, acela de a zbura!

Eu nu întâlnesc obstacole, greutăți, și nici monștri care să încerce să-mi îngreuneze drumul: diavoli, berserkeri, wendigo, sfinți, ciclopi, dragoni, vârcolaci, troli, căpcăuni, leshy, hidre, iele, grifoni, vasiliști, nimic. Nici măcar Cronos nu mai are putere în fața mea. Este doar armonie... Ți se pare imposibil, din nou, nu? Nu este nici pe departe așa! Nu am nevoie nici de sare, nici de piper, nu când tot ce îmi trebuie este cu mine.

Tunelul va avea un sfârșit însă. Recunosc că nerăbdarea mea îmi lasă uneori puțină amărăciune în gură. În cele din urmă, e un drum, iar la capăt este o luminiță albă. Presupun. Mi s-a spus doar că pentru acel loc nu există termen care să descrie sentimentul mai presus bucuriei și fericirii.

Salut din tunelul din apropierea lunii și a stelelor. Eu le numesc Neverland.