05 aprilie 2014

Ultimul Secol

Constelația în care locuiesc eu se deplasează altfel și am ajuns acum către un colț despre care tu nu ai habar. Telescopul prin care îți observam lumea e complet inutil, întrucât orice aș încerca, tu ești de negăsit. ...telescop care în zilele bune se transformă într-un caleidoscop simpatic. Încerc să îți scriu mesaje, dar aici, printre alte galaxii, unde dimineața e ceva mai lunga, sincronizare nu mai există. Observi? Cine știe câte secole sau milenii se află între noi? Poate atât de... Zău că mă întreb și încerc să mă conving că tu nu uiți cum arată o așa dimineață. Sau... uiți?

Nu pot înțelege care este motivul și dacă există un sens față de aceste discrepanțe teribile din mintea mea. Mă simt ca și cum toate se disociază în acest moment, rând pe rând. Despre dualitate nu mai este vorba de foarte mult timp; acum totul e mai serios - la fel cum totul este mai important față de cum era cu o attosecundă în urmă. Ar putea fi de vină locul în care mă aflu eu - loc în care anarhia psihică pare să fie tot mai mult la ordinea clipei? Obosesc tot mai mult și încep să consider anarhia asta ca fiind parte din mine și una dintre soluții. Pe măsură ce îți scriu, sunt tot mai dornic să mă las cuprins de această stare. La urma urmei, ce relevanță mai are?