18 februarie 2010

News (partea a III-a)

Mă gândeam cât timp eram la baie și mă spălam pe dinți că aș putea să scriu un post în care să mă laud că toate îmi merg bine, fiind perioada aia bună a anului.
Eh, și cu gândul ăsta am pornit calculatorul... ce dracu să pornesc? I s-a dus ceva, ori placa de bază, ori procesorul. Și chiar și asa, nu las asta să-mi strice perioada. Nu.

Revenind... concerte, stat acasă (teoretic ca să învâț la bio pentru olimpiada, dar to be honest, nu știu mare brânză) și nu în ultimul rând Neverland.

Deși e puțin enervant că se anunță o grămadă de concerte în plină criză (financiară și e a mea), nu pot să nu mă bucur... totuși, sper ca Rammstein să nu-și facă apariția pe-aici anul ăsta.
Ar fi astfel:
- Agalloch - 20 martie, ora 19 @Centrul Cultural Reduta (detalii aici);
- Kumm - 27 martie, ora 21 @Crossroads
(nu sunt un mare fan Kumm, ba din contră, știu puține piese de-ale lor, însă ar fi interesant să îi văd live, să văd ce știu să facă)
- Luna Amară – 17 aprilie, ora 21 @Crossroads (la cât mai multe :D)
Ar mai fi Haggardu’ (împreună cu Trooper) din 14 august @Festivalul Medieval, Bistrița, concert la care mi-am luat deja bilet, și anunțatele Labyrinthic Metal Evening (16 octombrie @The Silver Church Club, București) și Dark Bombastic Evening - part II (10-11 decembrie @The Silver Church Club) însă doar dacă se anunță ceva interesant. Și sper la niște Anathema și alte concerte mișto. Dac’ o fi, sper să ajung și la ArtMania sau B’estFest.
De asemenea, mă oftic că nu pot ajunge la AC/DC, și cel mai probabil nici la The Cranberries (20 iulie, București).

Cât despre olimpiada de bio... o să mai încerc să îngraș astăzi porcul, nu știu cât o rezista însă... :D

La cât mai multe Neverlanduri și vești bune!
Mihai.

PS: (mă roade de ceva vreme să lămuresc asta) Storm (postul anterior) este 97%ficțiune și face parte dintr-un viitor proiect al meu.

03 februarie 2010

The Blue Train (Stare, partea a VII-a)

Mă simt puțin străin. Poate este din cauza faptului că plec din nou, sau poate nu. Fără casă, mai bine spus. Este oarecum ceea ce mi-am dorit, și chiar ceea ce îmi doresc, însă poate primul contact este ușor dificil. La urma urmei, nu sunt sigur când voi mai pleca așa. Voi supraviețui greului ăsta penibil; ce mă voi face după?

Și când mă gândesc că acolo mă simt genial... uit că am lăsat ceva la 400 și ceva kilometri, că există un oraș pe nume Brașov, uit că există o școala, niște prieteni, că am avut cândva o copilărie. Uit că exist și se întâmplă ceea ce îmi doresc...

Mi se pare incredibil. Totul. Îmi vine greu să privesc zilele astea, pur și simplu. Mi se pare incredibil cum au trecut și evoluat lucrurile... este fascinant și totodată debusolant, confuz. ...și cât îmi doresc să nu se termine... Confuz nu în vreun sens negativ, dar nu pot să nu neg că sper să nu fie de rău augur.

*

Tot astăzi, alt tren va pleca de la peronul de lângă. E ultima mea căutare, ultima încercare de a mă schimba. În ultimele zile am observat cât de urâte pot fi reacțiile mele, și atitudinea mea. Îmi pare rău... Am momente în care eul meu devine insuportabil, când cele două voci se ceartă. Asta trebuie să înceteze!

În continuare voi rămâne uimit, iar pe tine te voi iubi din ce în ce mai mult.

Mulțumesc.