proiectul 667

Mă deranjează că de când am început să scriu acest „testament” al acestui an, am trecut prin atât de multe stări diferite... tipic mie. Prea multe stări diferite! Am fost calm și liniștit, am fost ușor agitat, am fost entuziasmat sau irascibil și nervos. La fel cum atunci când m-am apucat aveam în față un pahar cu bere... parcă! Mă irită până și memoria mea. Am mai avut căni cu ceai și momente în care nu am avut nimic. E târziu, iar eu mă încăpățânez să mai stau, să mai scriu, să mai câștig timp . Și îmi promit că mâine va fi altfel... La sfârșit, gândurile mele vor fi prea amestecate, dar încerc să mă mulțumesc cu ideea că măcar am reușit să creez ceva... Grija mea nu ar trebui să fie sublinierea greșelilor si construirea unor statistici; eu ar trebui ca din toate episoadele repetitive să modific acele mici detalii care, la un moment dat, îmi vor schimba radical lumea. - un mic pas, o mică descoperire în acest prim an postapocaliptic. Vreau să cred au fost mai mulți pași, iar acum

Nu știu exact unde sunt. Nu am aer și îmi este frig și mi se pare că plutesc... Observ departe planeta albastră și undeva jos, sub mine, regatul. Planeta e atât de imensă! Și departe, totodată. Realizez acum cât de puțin am explorat-o și... Mă întorc cu spatele către ea și privesc lung galaxia în care mă aflu. Înot câțiva metri prin vid. Am atât de multe povești lăsate neterminate și atât de mult entuziasm pierdut pe parcurs! Mă simt de parcă apocalipsa nici nu a existat sau a venit într-o cu totul și cu totul altă formă, altcândva. Habar nu am... Nu mai știu nimic! Am prea multă incoerență în gânduri de o perioadă și poate că prezența mea în acest vid are scopul său. Sper ca într-o zi mă voi elibera, sper ca într-o zi vom fi raționali și emoționali și mă vei întreba tot ce trebuie să știi, căci eu îți voi răspunde. Bolovanule, întoarce-te!

Moralitatea mea își inițiază resetarea începând cu centrul acestui straniu labirint pe care astăzi îl numesc oraș. Gândurile mele ce trebuiau să fie piloni, se prăbușesc haotic și în întreaga hărmălaie există o duzină de hiene care încearcă să își construiască tronul și să își instaureze monarhia în același Regat încercat de atâtea războaie. Sângele nobil nu mai contează acum, la sfârșitul zilei important este scopul. Iar în ziua apocalipsei va rămâne scris doar numele lor. * Sunt înconjurat de pitici ciudați ce se plimbă pe străzi fără nerușinare, imitați de hoți de priviri cântând fără glas, dragoni scăpați de sub control ce-mi ard zidurile labirintului. Un ciclop caraghios zboară cu un monociclu și urlă după ielele care dansează haotic printre grifoni derutați. Aici sunt vârcolaci care fac luna să se transforme în lup și, rătăcit, un Cronos neliniștit așteptând actul final. Aș dori să proiectez întregul carnaval în tot universul. Aș dori să pornesc avalanșa haosului peste ora