25 decembrie 2011

1. Another Step (Review)

Mă simt vinovat pentru că nu am mai scris cum obișnuiam odată. Nici calitativ, nici cantitativ. Scriam pentru că aveam ceva de exprimat; ce s-a întâmplat în ultima perioadă!? Iar prin minte îmi trec tot felul de gânduri pe care trebuie să le pun aici. E decembrie și momentul în care iarăși trag linie. Anul trecut am uitat să îmi scriu obiective, iar acum nu îmi aduc aminte să fi avut așa ceva în primul rând. Ăsta să fie motivul anului diferit și twisted (în niciun caz într-un sens rău, ci neutru) pe care l-am avut? Plus că mă simt atât de obosit și simt nevoia să schimb ceva; linia pe care o trag va fi extinsă, fără să aibă legătură cu ultimele 12 luni. De aceea, voi împărți postările, să nu amestec aiurea ideile și spiritualul cu materialul. Mintea mea cea organizată…

A venit iarăși un moment în care realizez că mă pierd în o grămadă de acțiuni inutile și eu treptat uit de unde am plecat și încotro. Amân. Asta fac, amân. Și mă face să mă simt vinovat; spre exemplu, ce vreau eu să scriu aici am în minte de la sfârșitul lui noiembrie. Nu am făcut nimic, puteam să îmi înregistrez din idei sau măcar să le scriu undeva. Am pierdut gânduri, formulări și cuvinte de atunci și asta mă seacă.

Conștientizez tot mai mult „bagajele” de care am nevoie în următoarea călătorie. Simt că sunt undeva aproape de răspuns și de călătorie, dar nu suficient. Tot ce mai e de făcut e să iau eu totul pe umerii mei și să îmi asum idealul. Dar cred că asta e și cea mai grea parte. Adică, uite, mi-am dat seama că nu pot să fiu atât de maleabil și nici nu am voie să fiu iresponsabil cu mine. Dar practica e puțin mai dificilă. Cert e că nu voi renunța niciodată la esența mea; principiile în care am crezut, stâlpii vor rămâne aceeași. Mintea mea e încontinuu bombardată de impulsuri ale schimbării. Am tot scris, de când fac asta, despre drumuri și călătorii și tot felul, știind doar în mare despre ce e vorba. Tot metaforic bănuiesc că una dintre aceste excursii s-a terminat - cea în care trebuia să adun tot felul de informații, hărți, busole, lucruri pentru ceea ce urmează și contează de fapt. Eh, am ajuns la popas. Sau bifurcație? Trebuie să mă decid. Însă, înainte de toate, trebuie să îmi adun toate cunoștințele, acele busole, într-o cămăruță a orașului-labirint din mintea mea și să le amestec, să le ordonez, să le amestec și iarăși să le ordonez, până ce ajung să iau o decizie. Mai trag de timp puțin, căci mai prind o carte cât alerg ultima sută de metri. Așa fac eu, îngraș porcul în ajun. Ironic este că a funcționat în cele aproape două decenii. Am avut noroc în ciuda sensului general al bunului mers al lucrurilor de pe această planetă. Momentan nu realizez meritul acestui noroc. Conform teoriilor mele, de pomană nu l-am primit. Dar am vrut eu să îl forțez în scopuri meschine și becaliene, fără să reușesc. E un noroc care are încredere în mine și știe măsura universului de pe aici. E eficient, aș zice.

Nu am noțiunea priorității în toate acțiunile mele. Adică trebuie să găsesc ușor ce este superficial într-o treabă și nici să nu-i acord cea mai mică atenție. Înseamnă de fiecare dată pierdere de timp și energie; iar eu îmi doresc să nu îmi permit asta, cât de arogant poate părea. Viața (asta) e scurtă și mă voi limita la a face strict lucruri care contează și mă fac să mă simt bine. Pierderea timpului - că e ușor și comod să stai... Dar sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le învăț și mă pierd pe drum. Iar ca asta să funcționeze, trebuie să știu ce vreau să fac cu adevărat și să nu mai pierd timpul ăla nenorocit. Timpul... Și nu m-am referit niciodată la lucruri serioase din viitorul îndepărtat, pentru că nu găsesc nici rost în a munci pentru o anumită perioadă din viața mea pe care nici nu știu sigur dacă o voi prinde. Chiar nu îmi place, că la urma urmei prezentul contează mai mult. Mă lupt să fie bine acum. Și că veni vorba de timp... Nu înțeleg de ce există așa ceva. Sau de ce ne măsuram timpul. Asta e și mai urât. Ani, luni, zile, șamd. Imaginează-ți și tu cum ar fi o lume fără să măsurăm timpul! Dar, probabil, va trebui să accept asta, sau să îl privesc diferit. Nu știu. Încă un lucru la care trebuie să mă gândesc în următoarele zile. De asemenea, ce mă fac cu chestiile nașpa ce se tot repetă în viața mea? Și nu le pot schimba fizic. E nevoie de acceptarea lor, cumva? Sau percepția în sine? Eu cred că nu e nicio coincidență faptul că mă lovesc de aceleași obstacole; mă agăț și eu cum pot și de ce apuc.

Percepția... Trebuie să devin de mâine cel care îmi doresc să devin. Poate că nu-mi permit nici din punct de vedere financiar, nici spiritual, dar atitudinea... atitudinea o pot avea. Unora, probabil, le-ar părea toată povestea greșită. Nu și în percepția mea. Like attracts like. Am să las prostiile la o parte. Și, încet sau repede, așa cum trebuie, voi avea parte de tot ce îmi trebuie să ajung cât mai departe.