Postări

Se afișează postări din august, 2012

Destroying this highway

Crede-mă că nu mai suport căldura... De fapt, nu știu ce mai suport. Mă uit la mine și chiar încep să... Știi? Mă panichez. Nu îmi vine să cred cât de mulți ani au trecut; mă compar și observ cât de diferit sunt. Nu mai înțeleg nimic: se presupunea că mă maturizez și că toată „maturizarea” asta înseamnă înțelepciune și că voi învăța să trăiesc. Asta înțelegeam eu. Și știu cum eram atunci și cum sunt acum . Dacă mai sunt ceva. Am nevoie de toamna mea. De noiembrie, fulgere, ploi fără oprire și apoi tunetele... Îmi vreau toamna înapoi. Vreau să mă joc și să mă înec în emoții, singurătate; emoții. Vreau al naibii de mult să mă trezesc din toată porcăria asta de „maturitate”. Vreau să rămân copil și să fiu așa cum eram eu tot timpul. ...e genial atunci când sunt inconștient, dar naiv! E genial să fiu cu mintea prin alte părți și să visez cu ochii deschiși și să-mi dau seama cum trăiesc totul. Mi-e atât de dor de toamnă și de ...acasă. De mine. Iar după toamnă va veni iarna! Nu îți

XX: Proiectul 667

Tot timpul am încercat să construiesc un testament scris sau să îmi reînnoiesc acel „despre mine”. Nu am găsit inspirația de cele mai multe dăți ori răbdarea, care e foarte importantă pentru mine - rar o găsesc... Sau când le găseam pe amândouă și îmi făceam timp ajungeam la concluzia că aș greși scriind așa ceva din mai multe motive destul de simple: nu vor păstra o actualitate, tot timpul voi mai găsi ceva de adăugat, șamd. Dar dacă nu acum, când? Chiar acum se întâmpla un lucru nu măreț și cât se poate de lipsit de importanță, dar știindu-mă aici mă face să tresar. Poate că ce am scris eu de-a lungul timpului chiar a fost lipsit de sens sau a sunat urât sau neinteresant. M-am străduit și vreau să cred că am potențial și aș putea să fac ceva mare și frumos. E mult până acolo, foarte mult... Nu am mai citit de secole și mai există și alte probleme pe care nu reușesc deocamdată să le depășesc. Probleme e mult spus, dar timpul mi se pare că se încadrează perfect în categoria asta. D

Povestea lui 667 - Prolog: „Gathering Dust”

Unde vrei s ă ajungi, copile? Ce vrei să te faci tu când vei fi mare? Nu îndrăzni să zâmbești! Ai atâtea de făcut și tu...!? Unde te rătăcești așa? Haide, vorbește cu mine. Aștept, aștept, aștept... Mă amuzi. Uită-te la tine, ești patetic! Nu înțelegi ce trebuie să faci? Ți-am explicat de atâtea ori. Și nu doar eu! Iar tu ai promis... Ai promis că o să faci să îți fie bine. Știi, sunt curios cât control mai ai asupra ta. Toți suntem curioși! Am observat cum îți tremură mâinile... Am observat cum privirea ta stă doar în podea, cum încerci umil să ne convingi pe noi toți, inclusiv pe tine, că ești pe drumul cel bun. Mă faci să râd atât de tare, copile! Cât mai reziști tu? Adu-ți aminte de tine. De drumurile tale... pe unde le făceai și cum! A fost o vreme când chiar erai tu. Ai avut forța să fii mai sus decât noi toți și știi ce e și mai amuzant? Că tu singur ai plecat de-acolo. Singur! Ai îndurat perfect sute de duminici triste. Te-au călcat în picioare fauni, zei, tărâmuri.