Destroying this highway
Crede-mă că nu mai suport căldura... De fapt, nu știu ce mai suport. Mă uit la mine și chiar încep să... Știi? Mă panichez. Nu îmi vine să cred cât de mulți ani au trecut; mă compar și observ cât de diferit sunt. Nu mai înțeleg nimic: se presupunea că mă maturizez și că toată „maturizarea” asta înseamnă înțelepciune și că voi învăța să trăiesc. Asta înțelegeam eu. Și știu cum eram atunci și cum sunt acum . Dacă mai sunt ceva. Am nevoie de toamna mea. De noiembrie, fulgere, ploi fără oprire și apoi tunetele... Îmi vreau toamna înapoi. Vreau să mă joc și să mă înec în emoții, singurătate; emoții. Vreau al naibii de mult să mă trezesc din toată porcăria asta de „maturitate”. Vreau să rămân copil și să fiu așa cum eram eu tot timpul. ...e genial atunci când sunt inconștient, dar naiv! E genial să fiu cu mintea prin alte părți și să visez cu ochii deschiși și să-mi dau seama cum trăiesc totul. Mi-e atât de dor de toamnă și de ...acasă. De mine. Iar după toamnă va veni iarna! Nu îți