Destroying this highway

Crede-mă că nu mai suport căldura... De fapt, nu știu ce mai suport.

Mă uit la mine și chiar încep să... Știi? Mă panichez. Nu îmi vine să cred cât de mulți ani au trecut; mă compar și observ cât de diferit sunt. Nu mai înțeleg nimic: se presupunea că mă maturizez și că toată „maturizarea” asta înseamnă înțelepciune și că voi învăța să trăiesc. Asta înțelegeam eu. Și știu cum eram atunci și cum sunt acum. Dacă mai sunt ceva.

Am nevoie de toamna mea. De noiembrie, fulgere, ploi fără oprire și apoi tunetele... Îmi vreau toamna înapoi. Vreau să mă joc și să mă înec în emoții, singurătate; emoții. Vreau al naibii de mult să mă trezesc din toată porcăria asta de „maturitate”. Vreau să rămân copil și să fiu așa cum eram eu tot timpul.
...e genial atunci când sunt inconștient, dar naiv! E genial să fiu cu mintea prin alte părți și să visez cu ochii deschiși și să-mi dau seama cum trăiesc totul. Mi-e atât de dor de toamnă și de ...acasă. De mine. Iar după toamnă va veni iarna!
Nu îți doresc să știi cum e să nu ai bolovani pe piept!

Am nevoie să zbor printre planete și din când în când să mă opresc într-o seară de decembrie cu zăpadă și liniște și muzică. Iar acum îmi vin în minte imaginile regatului meu... Știi despre ce vorbesc?

Și înțeleg și mai puțin din toată viața asta când îmi dau seama că toate luptele mele au fost degeaba, că părerile și percepțiile mele sunt complete eronate. Am ajuns constant în momentele alea oribile în care nu am știut ce trebuie să mai fac. Și imediat concluzia că eu ...sunt altcineva. Unde este copilul care își dorea să ajungă cândva în Siberia, care își dorea să învețe franceză atât de mult!, care citea, era narcisist și avea o grămadă de idei geniale? Unde?

Dă-mi toată agitația ta, vorbește-mi! Și apoi lasă-mă singur, să mă plimb și să mă holbez la ninsoare. Trimite-mă într-un oraș departe, singur, să te cunosc și după lasă-mă să mă întorc. La fel de singur. Să îmi fac griji și să gândesc mult, să mă întreb despre tine. Spune-mi „copile” și fă-mă să mă panichez și să am atât de multe de zis...