30 august 2010

Balul unui vampir din Țara Galilor

Îmi este atât de greu să îmi aranjez gândurile și să le exprim… Mi-e cald și asta mă scoate din minți. Dar azi a plouat. Încă e înnorat și pare să fi venit toamna. Mă ajută teribil, în special să trec peste incapacitatea mea generală de vară. O să fie greu…

*

Sper ca frustrarea asta să aibă cauze adolescentine, căci o deviză a mea spune fără regrete, fără excepție. Sunt responsabil pentru tot ceea ce zic sau nu; remușcările și reproșurile nu își au loc. Dar în cazul ăsta... Cazul ăsta e altfel. Mă apucă, poate la fel cum te-a apucat și pe tine ceea ce a determinat comportamentul tău. Mă urăsc pentru faptul că regret. Regret că nu ți-am spus totul în față când am avut ocazia. Acum degeaba o fac, nu va schimba cu absolut nimic situația. Vreau să o fac, însă. Cumva/cândva, am început să privesc lucrurile într-o altă manieră, fapt pentru care m-ai condamnat. Să fi fost o frustrare de-a ta? 

M-ai citit perfect la început. Eram și mic și fraier. Și îmi păreai inocentă. Am refuzat să îți spun ce gândesc din habar nu am ce motiv. Și asta s-a întâmplat în toate cazurile. Îmi impuneai un anumit respect mutual, mă controlai cumva (aș vrea să spun că mă subminai). Mă purtam ca la zece ani și ...îmi plăcea.

E frustrant să regreți ceva vreodată. Știi, măcar nu sunt singurul care nu a avut curajul să joace cărțile pe față. Nu știu de ce ți-ai permis să mă arunci în prima fază. Nici măcar o explicație. Și asta trebuia să vină la început! Aveam dreptul să știu că sunt doar rezolvarea unei dorințe carnale temporare. Dar moralitate  poate e un cuvânt prea măreț pentru tine. Și nu știu nici de ce ți-ai permis să te întorci a doua oară, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate te simțeai (prea) singură. Cert e că eu am acceptat. Am sperat, dar totodată mi-am promis că focul nu mă va mai atinge precum în trecut. E drept, amândoi o luaserăm drept o joacă, dar am fost tot timpul ăsta în dimensiuni paralele. Jocul meu era realitate, nimic virtual sau imaginar. Jocul meu a presupus implicare. Am fost pueril, corect. Îmi pare rău, zău, dar pe insula mea așa am învățat să joc. M-am învârtit printre atâția copaci, orfelinate, fauni și labirinte pentru nimic. M-am învârtit în gol. Dar masochistului din mine i-a plăcut.

Și vezi tu, mie îmi pare rău că mi-am luat zborul fără explicații, deși nimic nu prevestea asta. Venise rândul meu să plec așa... involuntar. Era ca și cum jucam șah, eu aici, tu pe Soarele Negru. Dar din nou, eu jucam altfel. Tu te jucai cu mai mulți... Eu nu am acceptat. 

*

Vreau să scap de gândacul ăsta bolnav. Nu mai vreau frustrări, nu mai vreau călătorii în timp - viitor sau trecut. Nimic. Am nevoie de prezentul meu. De Neverland și de o toamnă infinită. Nu mai contează că au fost arsuri.