21 aprilie 2011

Pacea Zeului Astronaut (Stare, partea a XII-a)

Oricât ai spune, nu mă simt schimbat. Sau nu mă simt ATÂT de schimbat, precum ei spun... Eu am fost Mihai, sunt Mihai și voi fi Mihai - cu micile mele scăpări. Sunt perfect împreună cu ele. Perfecțiunea înseamnă, de fapt, ceea ce ești. Ceea ce sunt, în cazul de față.

E o seară tare bună de ascultat post-rock. GIAA mi se par melancolici acum, dar dimineață dansam. Serios, nu e ca și cum ar fi ceva în neregulă cu mine. Sunt bine, sunt bine. E un spațiu de care am nevoie. Ce mă sperie, într-adevăr, este să nu devină un spațiu permanent. Sincer, nu aș putea rezista așa. Temporar pot zice că e bine, tare mulțumitor. Știi cum e atunci când ești sătul? ...când ți se face rău doar gândindu-te la acel lucru? Așa mă simt. Sătul! Sătul de agitație, sătul de certuri, sătul de mofturi sau teribilisme. Am ascultat mulți ani felurite povești una mai complicată ca alta. Și am mai și trecut prin ele. Iar paharul s-a umplut... Fiind un pahar uman și, desigur, mai mare, ia mai mult timp până la golire. Că tot ziceam de spațiul acela! Partea frumoasă, presupunând că indiferența nu ar fi ceva pozitiv, e că aici pot fi trist și optimist și același timp. Nu mai sunt confuz, nu mai am nevoie de alte schimbări. Mă rog, de genul ăla de schimbări. Am scăpat și de complexul meu de a schimba oameni - acum ori suntem ok de la bun început ori nu mai suntem, că vorba aceea: „nu poți și cu ****-n c** și cu sufletu-n Rai”! Singura mea nelămurire e dacă sunt capabil de discuții existențiale sau nu. Am avut una mică în seara asta și nu am simțit nevoia să trec și pe la toaletă, dar acum când mă gândesc la posibilitatea de a mă gândi la felul în care am fost creați sau cum funcționează oamenii și mintea lor... Nu! Nu merge! Și cu toate astea, stau astăzi și aștept. Am în minte doar o himeră. Nu știu ce înseamnă asta; cert e că mi-ar plăcea o ploaie caldă în care să stau. Sau un hamac și un mic vânt să mă legene.

Am realizat că încă îmi place să cunosc lume nouă. Îmi place să îndrăgesc oameni. Cineva care are potențialul de a-mi fi drag - n-aș putea să-ți spun despre ea că am eu diverse feelinguri - a comentat prin dimensiunea asta a mea, a 667-a, că îi place cum văd eu lumea în care îmi fac veacul. Acum realizez că are dreptate și că poate fi interesantă. Dar dacă m-aș gândi la un film după lumea asta , probabil ar ieși ceva în genul „Being John Malkovich” - obositoare peliculă! Revenind la ale mele, e o lume haotică. O lume diformă, cum îi ziceam ei. Dar în lumea asta se ascultă Parov Stelar, Anathema, The Doors, Enya și Negură Bunget în același timp. Plus că în lumea asta se dansează ciudat! În lumea asta totul se învărte aiurea.

Oscilez acum între anumite caractere - mă întreb cum ar arăta Mihaiul cu anumite update-uri (și care din ele, că trebuie să aleg!). Din punct de vedere psihologic presupun că tot ce se întâmplă acum se datorează, probabil, ultimelor îmbrânceli ale adolescenței. Sunt legat pe patul lui Procust și... Asta-i versiunea finală a personalității mele? Că până acum am tot fost în versiuni „beta” - observații personale.

Într-altă ordine de idei, mă bucur că se văd roadele muncii și trupa deja mai apare pe câte un site, pe la câte un concert, șamd. Sper să continue panta ascendentă și cu organizatul, că tare mult îmi place. Ar trebui, totuși, să încep să mă pregătesc serios pentru bac. Se apropie și simt că nu știu mare lucru. Continui să fiu optimist - probabil e de la vitamina B!