26 februarie 2009

Ursuleti si lalele

Incerc sa ies din perioada asta. Dar ce vorbesc? Sunt neputincios. Deci, mai bine zis, astept cu nerabdare sa treaca perioada asta in care trec de la o stare la alta mai repede ca o clipire. Vreau ceva cu care sa imi omor timpul. Poate niste solutii? Bine, caut solutii.

Caut, caut, caut, caut, caut. Am gasit doar tara de origine a Ursuletului Pedo (presupun ca il cunoasteti): 



25 februarie 2009

Lupul si luna

Ma bantuie umbra mea de om reformator. Imi bag pula in vocabularul meu. Iar devin frustrat in privinta asta. Nu reformator, NU. Ma refer la omul ala care se baga peste tot, incercand sa faca un bine. Eu nu ma bag peste tot. Doar cred ca orice om de neschimbat poate fi schimbat. Si vreau sa fac asta. Vreau sa reusesc asta. Cum imi permit eu sa fac treaba asta? Uite asa, imi permit. Pentru ca sunt egoist, si pentru ca am vointa. Si mai ales pentru ca cred ca voi reusi. De ce sa nu reusesc? Si daca nu reusesc, mai incerc. Pentru ca vreau sa ajut. Incredibil de mult. Vreau ca totul sa fie perfect. Da, uite, sunt perfectionist. Si ce daca sunt asa? Ce imi pasa ca e un defect? Eu nu il vad asa. De ce trebuie sa fiu tot timpul in acea majoritate care se supune? Chiar cred ca pot schimba tot, iar un bun exemplu este sistemul din Romania. Nu stiu daca de unul singur, dar chiar cred ca pot. Si de ce sa nu o fac? De ce sa nu imi pese? Pentru ca nimanui nu ii pasa, dar toti se plang ca traim intr-o tara de cacat. Noi o facem de cacat. Ei o fac, pentru ca nu consider ca fac parte din multimea aia. Vreau sa schimb multe. Si nici nu vreau sa se stie de mine. Nu vreau sa se stie ca am existat vreodata. De ce sa se stie? De ce sa renunt la asa zisele "probleme existentiale"? De ce sa renunt sa ma caut? Cautarea e minunata. De ce sa nu fiu cu capul in nori? Iubesc copiii. Aia mici, aia inofensivi. Aia care par oameni. Urasc animalele, adica oamenii. Animalele sunt oameni. Oamenii nu. Ai inteles? Nu? Nu-mi pasa. Mie imi place cum suna, si ma doare in fund de parerea ta. Apropo, de ce sa ma tund? De ce sa ma confund in marea de animale cu parul scurt? Mie imi place asa. Si pentru ca nu-mi place cum arat cu parul scurt. De ce sa invat toate cacaturile care mi se baga pe gat la scoala? De ce sa am note mari? Pentru ce? Nici notele, nici mitocondriile si nici macar logaritmii nu imi raspund la intrebarile astea. Niste eventuale raspunsuri mi s-ar parea, cu siguranta, mult mai interesante. De ce sa imi pese de parerile celor din jur? De ce sa nu iubesc? Imi place sa iubesc. De ce as fi un tocilar in loc sa iubesc? De ce sa nu fac ce vreau cu viata mea? De ce sa imi zica unii si altii ce trebuie sa fac? Stiti ce? Imi fut viata cum vreau. Sunt propria mea curva. Stiu ca, in general, animalele sunt curve futute de alte curve. Eu nu vreau sa fiu futut de alte curve. De ce sunt vulgar? Pentru ca pot. Pentru ca sunt indignat. Pentru ca m-am saturat de cacaturile pe care mi le baga pe gat societatea. Pentru ca societatea, la randul ei, mi se pare un cacat. Pentru ca mi se pare ca traiesc dupa niste reguli care nu duc nicaieri. Si crezi ca suna emo? Si mai crezi ca imi pasa? N-ai decat sa crezi ca asta e o prostie. Si eu cred asta. Totul e o prostie. Una mare, chiar. Si totusi, repet: nu-mi pasa. Stii de ce nu-mi pasa? Pentru ca iubesc viata. Si pentru ca m-am saturat sa vad oameni stresati pe strada cu "zambetele" in pamant. Si pentru ca eu nu vreau sa fiu asa. Nu voi fi asa, pentru ca iubesc.

12 februarie 2009

House of Cards

Vreau sa zbor. DA! Chiar acum. Imi doresc sa zbor. In momentul de fata, sunt singur. Tu, ei, nimeni nu mai exista. Simt doar golul. Dar stii, chiar nu imi mai trebuie nimic. Vreau sa stau intr-un colt. Tocmai ti-am mancat 30 de secunde: credeai ca am scris ceva interesant! Nu. Obisnuieste-te. Ma duc sa ma spal pe cap.

04 februarie 2009

Brillenputztücher (sau cat de sincer poti fi)

Imi intind picioarele cat pot pe canapea. Sunt incredibil de plictisit. Nu stiu cum sa scap de starea asta idioata. Ma urmareste de mai bine de un an. Eh, oricum nu-mi pasa. Cred ca sunt prea plictisit incat sa continui sa gandesc. Vreau sa ascult Ruoska. Imi trezeste amintiri dragute. Meditatii, clasa a VIII-a. He he, ce bine era atunci. Da... acum ma unge pe suflet amintirea acelor zile. Desigur, atunci eram turbat. Revenind la Ruoska: nu stiu de ce nimanui nu ii place formatia asta. Poate finlandeza e prea antipatica. Sau vocea tipului care canta? Eu personal sunt constient ca ascult muzica cel putin ciudata. Nu ma plang. Sper sa ma culc mai devreme azi. Ieri am stat pana la 3 jumate. Plus inca 20 de minute in pat, timp in care am filosofat. Ma gandeam ca a doua zi iar mi se va pune intrebarea aia stupida: ce faci pana la ora aia? Cred ca e cea mai tampita intrebare legata de culcatul tarziu. Vai, ce muie sunt! Nu, dragilor, ma bucur ca intrebati. Cel putin manifestati sentimentul de păsare fata de mine. Ma simt mai bine. Totusi, intrebarea tot cretina ramane. Mi-as aprinde o tigara. Bula, tu nu fumezi! Anumitor persoane le sta bine cu tigara in gura. Le da un anume stil. Par francezi, si imi place asta. Imi plac francezii. Ieri am vazut un film impresionant: Lista lui Schindler. Ma voi interesa mai mult de acest Oskar Schindler. Important e ca neamtul a existat. Si pe deasupra, a castigat un loc important in topul meu cu oameni buni, oameni de la care ai ce invata in viata. Asta e formidabil. Putine persoane intra acolo. Mi-e foame. M-as duce pana in bucatarie. Dragul meu, nu te ridica de pe canapea, stai foarte bine; in plus, stii prea bine ca nu o sa gasesti nimic. Imi urmez sfatul. Stau mult prea bine. Si totusi, parca as dansa.

02 februarie 2009

Cap ou pas cap?

Am spus ca am trecut foarte usor peste. Ca am fost doar o papusa a unei fetite rasfatate, papusa ce a sfarsit in gunoi cat se poate de repede. Acum incep sa ma indoiesc, incep sa am regrete, ma gandesc din ce in ce mai mult la ce s-a intamplat. Pana si atunci am fost cat se poate de sigur ca se va termina precum a inceput, ca un blitzkrieg. Mi-e greu. A fost frumos...

Anul trecut nu mi-ar fi trecut prin cap niciodata. Un vis, sau poate nici atat. Totusi, viata s-a dorit a fi amabila. Sansa, mai bine zis. Totul s-a petrecut, cum am mai spus, foarte repede. Nu imi e usor sa imi amintesc, desi probabil nu mai am niciun sentiment in afara de acela de amintire ?placuta?. La inceput m-am purtat ca un tantalau de primara. N-am avut deloc curaj. Si totusi, am triumfat. Cum? Habar n-am. Oare chiar as fi putut face totul mai bine? 

Promisiuni? Aiurea... totul era perfect. Tot. Absolut tot. Acum regret! De ce? De ce naiba regret? Ar fi trebuit sa injur acum. Da... si sa spun ca m-am ales cu o lectie buna. Halal lectie. Un lucru inca ma doare. Cred ca degeaba mi-am zis in acele momente ca fericirea e scurta. Am profitat cat de mult am putut. Pentru ce? Pentru un cacat. Acum chiar imi pare rau. Nu gasesc un motiv adevarat, doar supozitii. Am iubit pana si minciunile. Si stiam ca e doar o aventura. Stiam...