Cap ou pas cap?

Am spus ca am trecut foarte usor peste. Ca am fost doar o papusa a unei fetite rasfatate, papusa ce a sfarsit in gunoi cat se poate de repede. Acum incep sa ma indoiesc, incep sa am regrete, ma gandesc din ce in ce mai mult la ce s-a intamplat. Pana si atunci am fost cat se poate de sigur ca se va termina precum a inceput, ca un blitzkrieg. Mi-e greu. A fost frumos...

Anul trecut nu mi-ar fi trecut prin cap niciodata. Un vis, sau poate nici atat. Totusi, viata s-a dorit a fi amabila. Sansa, mai bine zis. Totul s-a petrecut, cum am mai spus, foarte repede. Nu imi e usor sa imi amintesc, desi probabil nu mai am niciun sentiment in afara de acela de amintire ?placuta?. La inceput m-am purtat ca un tantalau de primara. N-am avut deloc curaj. Si totusi, am triumfat. Cum? Habar n-am. Oare chiar as fi putut face totul mai bine? 

Promisiuni? Aiurea... totul era perfect. Tot. Absolut tot. Acum regret! De ce? De ce naiba regret? Ar fi trebuit sa injur acum. Da... si sa spun ca m-am ales cu o lectie buna. Halal lectie. Un lucru inca ma doare. Cred ca degeaba mi-am zis in acele momente ca fericirea e scurta. Am profitat cat de mult am putut. Pentru ce? Pentru un cacat. Acum chiar imi pare rau. Nu gasesc un motiv adevarat, doar supozitii. Am iubit pana si minciunile. Si stiam ca e doar o aventura. Stiam...