25 iunie 2017

Prolog pentru prima biografie (sau mai simplu, ”Leap of Faith”)

                Voi închide imediat ochii și nu voi mai fugi. Mă voi opri pur și simplu. Fără să am un adăpost, fără să existe un pocnit din degete care să mă trezească în patul de acasă, unde sunt în siguranță. Fără să am vreo certitudine – căci da, da… să nu am una mă sperie. Vezi? Ai spune că mint, căci îmi plac surprizele. Chiar îmi plac. Simt că aș putea trăi doar pentru imprevizibilitate! Și cu toate astea, îmi calculez (aproape) fiecare respirație. Să revenim. În clipa imediat următoare mă voi lăsa pe spate – îmi dau drumul fără să am habar de consecințe, dar ele vor exista. Poate voi fi prins, poate mă va durea, poate voi înceta să exist. Dar dacă m-a învățat ceva Cronos, este că le vom afla pe toate la timpul potrivit – nici mai devreme și nici mai târziu. Clișeic, ok, dar…

    Tic. Tac. Tic. Tac.
                Știu că ne înconjurăm de începuturi și de sfârșituri. Atât de multe încât acaparează clipa de acum. Atât de multe începuturi, atât de multe sfârșituri, atât de puțin prezent. Atât de multe, și cu toate astea, simțim doar cum ne convine. În definitiv, doar noi alegem ceea ce contează – știi, deseori îmi doresc să pot ține cont de toate variabilele, căci da, cred că le iau pe toate în considerare și sunt copleșitor de multe! – dar parcă nu vreau să conștientizez că nu e vorba doar despre mine aici și... Sunt câteva lupte de convingere cu mine pe care încă nu le-am finalizat, așa este.

                Nu pot da timpul înapoi. Instinctul îmi spune că trebuie să merg înainte cu calea pe care am ales-o (chiar și dacă cred parțial în ea și am ales-o într-un mod ușor impulsiv). Și voi scrie despre asta, căci e mult. Poate că data viitoare totul va avea mai mult sens.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu