24 aprilie 2012

Răzbunarea Voastră


Înconjurat de creaturi și creații, regate, simple sau complexe tărâmuri, iluzii diverse, anotimpuri ciudate, universuri ce le-am creat. Ale mele. Dansează haotic în juru’-mi de ceva timp, fiind în prim plan pe rând una câte una. Le miros în întregime... călătoriile, drumurile pavate cu pustietate, curiozitate și naivitate, cerul. Cerul care era plin de ale mele! ...nu înțeleg mesajul.

*
Știi, e interesant omul. E un singur om. În toate aceste izvoare istorice - un singur om care trece prin toate aceste experiențe. Viziune. Lumea lui fantastică demnă de Basm. Și mă întreb dacă omulețul (nevertebrat?) este doar un blocaj sau orgoliul unui personaj principal specific. E incapabil să iasă din cutia lui de plumb - și totodată e atât de afară încât în jurul său se adună toți jucătorii. Dar este OM, deloc fantastic și mic în comparație cu măreția Universului. Și totuși... Prin diferite colțuri ale galaxiei sunt povestite imagini despre acest fals erou: unele poate undeva prin nordul Franței, într-o toamnă ciudată, stând pe un pod, privind fluviul și ascultând Les Discrets (posibil să poarte un palton și să fumeze des), altele în fața unei camere video, voios, sau fiind debusolat într-un tunel ce avea cândva să se deschidă într-o lume în care cavalerii nu poartă săbii sau armuri. Nu există un Cronos atât de amabil cât să mă lase să descriu toate aceste lumi într-o singură viață. Lumi identice, la urma urmei. Lumi identice, căci OM rămâne îmbrăcat în inocența sa în care este și jucat și amețit. Îi place extrem de mult, indiferent despre ce e vorba - atât timp cât joacă unul dintre rolurile principale.

*
Îmi place să știu că trăiesc. Asta se întâmplă când mă învârt ca un amețit printre povești de tot felul. Jocuri. Dar nu pot face asta tot timpul - mintea mea. Ea este cea care nu poate. Iar acum parcă trec prin TOT. Un fel de shuffle printr-un playlist ce conține episoade ale universului meu vechi. Astăzi fulgere, căci ieri m-am plimbat prin... E foarte confuz! Mă întreb ce poate însemna, căci pare totul fără sens. Mă simt într-un fel liber; dar atunci de ce gândurile mele nu sunt la fel de libere? De ce nu zboară? ...că se comportă de parcă ar fi ancorate într-o groapă ciudată pe fundul unui ocean necunoscut. Iar faptul că s-ar putea să fiu blocat în continuare mă sperie. Mi s-a spus să nu renunț la cărămizile mele, mi s-a spus să rămân tare sau să devin și mai tare. Dar îmi las impresia că las avalanșe de afară să mă doboare. Iar eu nu ar trebui să fiu așa! Mă doare ce se întâmplă. Și știi ce mă doare și mai tare? Văd în jur oameni ce se transformă. Unii în vulcane, apoi explodează și ajung în locuri departe care nu mai seamănă cu acasă. Alții acum sunt păsări sau bestii - creaturi care (încă) nu fac parte din registrul proiectului 667. Sau oameni ce pur și simplu dispar. Imaginile se schimbă/transformă atât de repede încât eu pierd pasul și nu mai cunosc nimic din ce obișnuiam să cunosc; și eram profesor... Sau este vorba despre perspectivă. Orice ar fi, e atât de urât afară încât prefer pe moment să stau închis în cutia mea de plumb. Mi-e atât de dor de casă...

Și oricât de multe comete sau fulgere îl vor lovi, oricât de mult își va dori să îl întâlnească pe zeul soarelui, oricât de multe suflete ar salva, oricât de multe stele ar atinge sau stinge, povestea sa va fi aceeași. Fără excepție, același final.

04 aprilie 2012

Interviu cu mine

Interviu realizat de Giorgia Pițoiu cu Mihai Rădulescu, basistul trupei QuantiQ: Consider că tot ce se întamplă în jur influențează arta, iar în cazul de față, tot ce ascultăm și ne place ne influențează.

Basistul trupei QuantiQ, Mihai Rădulescu, vorbește despre pasiunea sa pentru muzică, despre cum le-a influențat evoluția faptul că au cântat în deschidere la concertul Bon Jovi de la București, de anul trecut, dar mai ales face promisiunea să viziteze și scenele clujene în vederea susținerii unui concert. Tânărul discută cu o sensibilitate tipic artistică despre visul său devenit realitate și ne împărtășește cu bucurie proiectele de viitor ale formației.

Reporter: Când ai descoperit pasiunea pentru muzică, pentru chitara bass mai exact, și ce înseamnă pentru tine tot conceptul acesta de a avea o trupă, e un vis de-al tău împlinit?

Mihai Rădulescu: Îmi aduc aminte că de când am descoperit rock-ul, am început să mă imaginez și pe scenă. Încet, încet am învățat instrumentele și am trecut pe rând de la dorința de a fi toboșar, vocalist, chitarist și în cele din urma, basist… De fapt, cu bassul a fost puțin mai complicat pentru că nu știam exact cu ce se mănâncă. Am început să studiez fenomenul și am simțit că acest instrument mă caracterizează cel mai bine. Iar în curand se vor implini doi ani și jumatate de când m-am și apucat de învățat! Cât despre celălalt punct al întrebării, dorința de a avea o trupa a plecat din același moment cu dorința de a fi pe scenă. Singur nu m-am vazut niciodată! Totuși, nu mă așteptam să se îndeplinească atât de repede…

Spune-ne câte ceva despre trupă. Când a fost înființată și de unde a venit ideea pentru numele de QuantiQ?

QuantiQ a fost înființată in 2009,de catre Vlad (clape și voce), Sergiu (tobe) și Horia (chitară și voce).Știu din povestile lor că a fost puțin cam complicat la început, însă prin 2010 s-au așezat la “casa lor”, adică într-o sală de repetiții din Brașov, iar pe la sfârsitul lui martie sau începutul lui aprilie am ajuns și eu în formație. Apoi, după aproximativ șase luni, l-am cooptat și pe Robert (chitară) și astfel QuantiQ a pornit la drum în formula în care cântă și acum. Până am ajuns la numele actual am trecut printr-o serie de alegeri (aș indrăzni să completez cu: clișeice sau poate neinspirate, probabil ca în orice căutare de nume); “QuantiQ” a avut mai multe atuuri: originalitatea, aspectul grafic și oarecum caracterizarea noastră.

În general, fiecare trupă nouă este influențată de anumiți artiști consacrați ai genului , este valabil și în cazul vostru?

Da, este valabil și în cazul nostru, însă nu neapărat în mod voluntar.Consider că tot ce se întamplă în jur influenteaza arta, iar în cazul de față, tot ce ascultăm și ne place ne influențează. La urma urmei, muzica se învață ascultând muzică. Noi ascultăm foarte mult Pink Floyd, Dream Theater, Nightwish, unii Radiohead, alții Lamb of God, Anathema, ș.a.m.d. Însă ne dorim să fim pe drumul nostru, cât mai original posibil.

Versurile pieselor sunt foarte poetice, bine lucrate, cine le compune?

Trebuie să recunoaștem că aici ne ajută foarte mult managerul nostru, Radu, care este foarte apropiat de formație. El ne-a ajutat cu toate versurile de până acum, respectând mesajul pieselor pe care le-am compus.

Trebuie să fii într-o stare de grație să compui muzică?

Aș putea să spun că e vorba de starea de moment. Nu cred că e nevoie de ceva anume, ci doar de ceea ce se află în înteriorul nostru în momentul respectiv. Exceptând stările negative, cum ar fi irascibilitatea. Ne-au ajutat doar cele mai …liniștite și/sau pozitive.

Ați cântat în vara anului trecut în deschiderea concertului Bon Jovi, cum v-a influențat asta evoluția, ca trupa?

În primul rand, experiența ne-a ridicat la un nivel nou, deoarece am învățat ce înseamnă profesionalismul și cum e acolo, la nivel înalt. Apoi, a însemnat foarte mult pentru trupă oportunitatea în sine - într-o lună am ajuns de la un public de 100 de oameni la aproape 45.000, câți erau în acel moment în Piața Constituției. Totul ne-a luat prin surprindere, nu consideram că avem șanse de a intra, mai întâi, în finala concursului. Cel mai frumos moment și care ne-a dat multa incredere a fost cel în care juriul, în care se afla și trimisul lui Bon Jovi pentru acest concurs, ne-a anunțat ca formație câștigătoare. Per total, contează foarte mult că ne-am facut auziți și am avut ocazia de a cânta pe o asemenea scenă cu un asemenea nume.

Totuși, este destul de greu să supraviețuiești în industrială muzicală, voi sunteți un caz fericit, ați avut această mare realizare încă din primii ani de existență. Care e secretul succesului?

Este, într-adevăr, greu de supraviețuit, mai ales că această cantare din deschiderea concertului Bon Jovi nu ne-a adus neapărat mai multe concerte. Noi trebuie să muncim, deoarece considerăm că încă avem multe de invățat și de făcut până să ajungem la un nivel înalt și cel mai important e să ne vedem lungul nasului și să nu uitam niciodată de unde am plecat. Știm că avem potențial, dar știm și că e foarte greu de supraviețuit și pentru asta trebuie să stăm uniți. Ne așteptăm să existe tot felul de piedici de-a lungul drumului însă, la fel, ne așteptăm să le depășim cu bine.

Sunteți deja destul de celebri, ați apărut la mai multe posturi de televiziune, ce aveți în target pentru viitor? Un album, poate?

Ai nimerit-o cu albumul! Lucrăm la el de ceva timp și sperăm să îl putem lansa în prima jumătate a acestui an. Încă nu vrem să dezvăluim prea multe informații, dar promitem că va fi o surpriză plăcuta! Iar apoi, după lansare, dacă toate treburile merg bine, ne-am dori să pornim într-un turneu de promovare.

În afară de trupă voi mai aveți și alte obligații,școală de exemplu, cum se împăca aceste lucruri? Ajung cele 24 de ore ale zilei pentru ambele?

Trebuie să ajungă! Dar din păcate ziua tot scurtă e… Horia, Vlad, Sergiu și Robert sunt încă la liceu și până acum au reușit să își împartă treabă cu bine atât la trupă cât și la școală. Eu am avut bacul și admiterea, și recunosc că am avut emoții pentru că cele mai multe concerte din 2011 le-am avut aglomerate chiar în perioadă aia de la începutul verii. Din fericire, am reușit să mă concentrez și pe examene și le-am rezolvat pe toate. Iar acum mă aștept să funcționeze asta și pe parcursul facultății, chiar dacă este una grea și mănâncă foarte mult timp.

Voi concertati acum foarte mult în Brașov și București, nu plănuiți să veniți și la Cluj și să susțineți o reprezentație pentru fanii de aici?

Ne-ar plăcea foarte mult să ajungem în inima Transilvaniei, știm că în Cluj scena rock este mult mai activă decât prin alte părți iar publicul clujean are parte de cuvinte de lăuda. De asemenea, ne bucură foarte mult să auzim că avem fani și acolo! Însă până atunci, informații veți găsi pe pagina noastră de facebook (http://www.facebook.com/TrupaQuantiQ ).

Că tot ai menționat scenă rock clujeană, ce formații din Cluj ți-au atras atenția în mod deosebit?

Sunt mai multe trupe ce mi-au atras atenția de-a lungul timpului, așa că e puțin mai dificil să aleg, căci voi acolo aveți foarte multe trupe bune! Alternativ Quartet m-au surprins plăcut când i-am auzit acum vreo doi ani într-un concert și de atunci a devenit una din formațiile mele preferate. Știu că și ei s-au luptat cu tot ce înseamnă industrie muzicală românească și probabil încă o fac și le țin pumnii! Chiar merită să se facă tot mai auziți! De asemenea, îmi plac mult Luna Amară. I-am văzut de foarte multe ori și nu cred că mai au nevoie de prezentare, istoria lor vorbește de la sine. Eu chiar îi admir pentru ce au făcut de peste zece ani încoace și că rezistă. Și chiar îmi sunt dragi cei de la Luna Amară. Mai sunt Kumm și Front care s-au făcut remarcați. Sper să nu fi uitat vreun nume și îmi cer scuze eventual!

Ar fi unele anume cu care ai vrea să concertezi pe aceeași scenă?

Mi-ar face plăcere să împart scena cu cât mai multe trupe din Cluj și nu numai. Șansa în sine ar fi deosebită, având în vedere că facem același lucru – susținem scena rock și transmitem anumite mesaje.

Pentru fanii clujeni care încă nu vă cunosc, ce melodie QuantiQ recomanzi, care crezi că vă caracterizează cel mai bine?

Aici e greu… Din punctul meu de vedere, fiecare melodie e diferită față de celelalte și aș zice că toate melodiile ne reprezintă. Din păcate, nu ne ajută nici ce se află pe internet la oră actuală, pentru că albumul la care lucrăm va conține primele înregistrări calitative ale pieselor. Așadar, recomand o trecere prin cât mai multe melodii pentru o părere mai amplă!

Giorgia Pițoiu

sursa: Descensus ad Inferos