Monolog adresat nimanui

-
Te-ai gandit vreodata ca nu ma cunosti? Asta pentru ca nu ti-ai dat interesul. Te-ai gandit macar o secunda ca eu poate sunt altfel decat crezi? Mi-e indiferent cum iei asta. Ai fi stiut ca sunt pierdut. Stiu ca aberez. Aberez mult, mai ales pentru varsta mea. Ar fi fost bine daca nu mi-ar fi pasat de parerea ta. Dar imi pasa, stii bine. Ma doare ca ma ataci. Oricum pentru tine este aceeasi chestie. Te iubesc foarte mult. Dar iti inchizi urechile cand zic asta, nu-i asa? N-am plans niciodata dupa tine. Esti foarte ciudata. M-am straduit sa te citesc, dar ai refuzat cu o imensa incapatanare sa te deschizi. Sau poate nu poti face lucrul asta?

Eu voi pleca acum. Mi-ar fi placut sa mai dansam, ultima oara.

Comentarii

  1. Mihai21 aprilie 2009 la 17:39

    fictiv

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim21 aprilie 2009 la 19:03

    Nu, aici n-ai nimerit-o cu injuratura aia, decat daca ai vrut sa scrii o parodie.:P In rest, ce sa spun, credeam ca numai fetele viseaza iubiri abstracte si iubesc Iubirea. Imi plac visatorii.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mihai21 aprilie 2009 la 21:35

    Mda, intr-adevar, acolo nu am nimerit-o. Initial trebuia sa-mi schimb starea acolo, sa devin nervos, dar nu era exact ce imi doream.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim22 aprilie 2009 la 20:23

    Am inteles schimbarea de atitudine, orgoliul care se trezeste deodata, furia impotriva celei care nu a stiut sa se lase iubita. Gasesti aceleasi sentimente in lirica de dragoste eminesciana si in cea argheziana. I-ai studiat la scoala sau nu inca?

    E mai bine asa. Nici mie nu-mi ies intotdeauna din prima textele.:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim23 aprilie 2009 la 19:22

    Meow .
    Eu ti-am simtit si furia si frustrarea, si inca ceva, dar tind sa cred ca imaginatia mea abereaza .
    Oricum ar fi, am inceput sa-mi pierd cuvintele in fata textelor tale, si nu stiu de ce, asta e ciudat.
    Si cer un bis .

    RăspundețiȘtergere
  6. Mihai24 aprilie 2009 la 22:44

    Daiana, ti-am zis si pe mess, aberezi :d.

    Domnule/doamna anonim, un link catre blogul dvs? -asta in cazul in care aveti unul-

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim25 aprilie 2009 la 01:50

    Nu sunt nici doamna, nici domn, dar "dvs." ala ma flateaza teribil.:P Link aici? Sa fim seriosi. Poti sa ma cauti, daca vrei.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mihai27 aprilie 2009 la 19:32

    Ai putea incepe cu un mic indiciu?

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim29 aprilie 2009 la 02:55

    Omule, eu mereu aberez, tine minte :P.
    Dar pentru straduiala, vreau hugs, si vai tine minte ca imi erai dator cu niste reviews pe forum :P.

    Lots of hugs ^^.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

-
Vreau ca atunci când îmi imaginez că vorbesc cu mine „cu câtva timp mai tânăr”, să vorbesc blând. Să nu îl trag de urechi pe copilul din fața mea pentru ce a făcut sau n-a făcut. Vreau să îl îmbrățișez, pentru că știu că toți copiii au sufletul bun. M-am gândit de multe ori că toate petele pe care i le-am adus sufletului sunt iremediabile, că nu le mai șterge nimic - și îmi mai scapă gândul ăsta. Dar pentru ce mă pedepsesc așa? Pentru ce sunt atât de sever? Nu aș fi învățat atâta altfel...  Cumva am ajuns să mă împotmolesc atât de tare în gânduri și în trăiri, încât abia mai știu cine sunt. Mi se pare că a înflorit o superficialitate pe care nu o doresc prea mult în jurul meu. Universul meu a fost cuprins de paloare, m-am ancorat prea mult în lumesc  și pare că abia mai zăresc urme vagi ale unui trecut glorios.
Citiți mai multe

Biserica de Lemn

-
Ai fi tu în stare să mă lași atât de dezolat? Sper că nu. Căci hora întocmită de soartă mă epuziează când și când. În special când îmi place să mă uit în depărtare. Culmea e că deși am ochelari, văd departe, puiule... * Valsăm rapid pe scenă; ne înălțăm cât mai sus. Iluzia prinde aripi încet, încet. Pe măsură ce pașii noștri se ondulează în aer, gravitația pare să-i dea drumul din ce în ce mai mult. Ajunge să atingă podeaua scenei din ce în ce mai rar. Mult mai rar ca pașii mei... Dar, deodată, lumea se rupe în două! Haosul ne propulsează aproape de Marte. Iar imaginea este terifiantă. Scena orbitează acum Universul. Valsul meu se intensifică, mă rotesc cu viteza luminii. Eu sunt lumina; sunt soarele. Pe-alocuri, mă prefac în furtună, iar uraganul meu o absoarbe pe cea care încă zboară lângă mine. Îi simt părul ud cum îmi atinge brațul. - Ce mai e acolo? și arăt către fosta planetă albastră acum sfâșiată. - O lume a formelor, îmi zice. Între timp, uraganul meu s-a uscat, căci simt cum
Citiți mai multe

Destroying this highway

-
Crede-mă că nu mai suport căldura... De fapt, nu știu ce mai suport. Mă uit la mine și chiar încep să... Știi? Mă panichez. Nu îmi vine să cred cât de mulți ani au trecut; mă compar și observ cât de diferit sunt. Nu mai înțeleg nimic: se presupunea că mă maturizez și că toată „maturizarea” asta înseamnă înțelepciune și că voi învăța să trăiesc. Asta înțelegeam eu. Și știu cum eram atunci și cum sunt acum . Dacă mai sunt ceva. Am nevoie de toamna mea. De noiembrie, fulgere, ploi fără oprire și apoi tunetele... Îmi vreau toamna înapoi. Vreau să mă joc și să mă înec în emoții, singurătate; emoții. Vreau al naibii de mult să mă trezesc din toată porcăria asta de „maturitate”. Vreau să rămân copil și să fiu așa cum eram eu tot timpul. ...e genial atunci când sunt inconștient, dar naiv! E genial să fiu cu mintea prin alte părți și să visez cu ochii deschiși și să-mi dau seama cum trăiesc totul. Mi-e atât de dor de toamnă și de ...acasă. De mine. Iar după toamnă va veni iarna! Nu îți
Citiți mai multe