Povestea lui 667 - Prolog: „Gathering Dust”

Unde vrei să ajungi, copile? Ce vrei să te faci tu când vei fi mare?

Nu îndrăzni să zâmbești! Ai atâtea de făcut și tu...!? Unde te rătăcești așa? Haide, vorbește cu mine. Aștept, aștept, aștept...

Mă amuzi. Uită-te la tine, ești patetic! Nu înțelegi ce trebuie să faci? Ți-am explicat de atâtea ori. Și nu doar eu! Iar tu ai promis... Ai promis că o să faci să îți fie bine. Știi, sunt curios cât control mai ai asupra ta. Toți suntem curioși! Am observat cum îți tremură mâinile... Am observat cum privirea ta stă doar în podea, cum încerci umil să ne convingi pe noi toți, inclusiv pe tine, că ești pe drumul cel bun. Mă faci să râd atât de tare, copile! Cât mai reziști tu?

Adu-ți aminte de tine. De drumurile tale... pe unde le făceai și cum! A fost o vreme când chiar erai tu. Ai avut forța să fii mai sus decât noi toți și știi ce e și mai amuzant? Că tu singur ai plecat de-acolo. Singur! Ai îndurat perfect sute de duminici triste. Te-au călcat în picioare fauni, zei, tărâmuri. Măcar fii mândru de tine! Ești cât se poate de distrus, dar nu uita cine ai fost - e tot ce ți-a mai rămas. Altfel, vei muri. Vei muri, copile!

...nu pot să cred cât de multe ai uitat, să știi. Nu pot să cred că ai uitat de iluzii, de Neverland, diavoli și toți cu cei ce te-ai luptat și habar nu ai cum îți sticleau ochii atunci! Mai ții minte când te înstrăinai și acasă era ultimul loc unde voiai să mai ajungi? Eu da... Și poate că trebuie să îți readuci aminte TOT dacă vrei să te trezești. Trebuie să te trezești, copilul meu. Trebuie să te trezești. Trebuie!

Locul tău este departe de aici. Găsește-ți paltonul și ia-l pe tine. Undeva, cândva, ești așteptat pe un pod în Lyon...

Trebuie să te trezești. Regatul tău arde...