Km 1+1
Întotdeauna este vorba despre ceea ce simți, apoi despre ceea ce gândești și ce spui. Și ce faci, desigur. Sau, în cazul actual, important este nivelul de alcool din sânge. La fel, este vorba despre momentul potrivit... De chestiile în care tu crezi și ceilalți le consideră deplasate. Îmi asum responsabilitatea asta, dar de asemenea știu că din cele șapte miliarde, poate nu există patru persoane care să fie pe aceeași lungime de undă. Este vorba despre lucrurile pe care le gândesc și poate sunt ciudate. Este vorba despre iubirea pe care o simți în tine și care are nevoia de a ieși afară, de a fi împărtășită. Lucuri pe care ajungi să le spui doar atunci când ești măcar amețit, căci ești prea timid în realitate și profiți inconștient de ocazie. Și ți-e frică de faptul că a doua zi lumea ar putea uita cine ești tu. Cine ești tu în totalitate sau substratul tău profund. Toți îl avem, sau cel puțin asta vreau eu să cred, optimistul din mine. Mie, personal, mi-e frică să nu îndepărtez oamenii. Mai ales la cei care țin și pe care îi apreciez până în ultima clipă și după. Mi-e frică de ideea... știi, cred că exagerez când scriu aici. Că mă plâng, și pe caz concret, ajung să o îndepărtez pe cea pe care o iubesc cel mai mult. Mai ales prin ce încerc să demonstrez în locul ăsta. Față de mine sunt penibil pentru că mi-e rușine să recunosc că iubesc. Nu (mai) știu ce este corect, dar cunosc vârtejul din interiorul meu. Mă rotesc între penibil și normal, haotic și ordonat, și așa mai departe. Despre seara asta și discursul meu lung și aiurea îmi aduc aminte că a urmat o pauză lungă în răspunsul pe care îl așteptam. Genul de situație care se presupune să-mi deschidă ochii; dar ai mei sunt de mult timp închiși...
De ce sa iti fie rusine sa recunosti ca iubesti? Toti o facem, oricat de mult vorbim despre asta sau nu, Iubim ceva sau pe cineva, ori pe noi insine (ce bine ar fi!). E singura forta care muta, la propriu vorbind, Universul din loc, cu tot ceea ce este si a fost vreodata. E puterea desavarsita cu care ne-am nascut ,pentru a invata sa traim.
RăspundețiȘtergereÎl mută pentru cine? Atenția se focalizează pe un anumit lucru și devine „Universul”. Indiferent despre ce e vorba: ceva material, ceva spiritual sau o persoană. Iar atunci când știu că felul meu de a exista nu rezonează prea mult cu cei din jur... încep să mă tem. Pune presiune și asta chiar devine ciudat.
RăspundețiȘtergereUniversul e univers, dar inteleg si metafora ta. Eu vorbeam despre energii, dar si tu, putin mai in detaliu. Stiu ca e ciudat sa nu fii ca cei din jur. Si pentru mine este de multe ori. Aproape ca ajungi sa nu te incadrezi. Insa poti sa alegi sa ai incredere in tine si in instinct. Nu suntem facuti sa fim la fel... Si pana la urma, oamenii ce iti seamana vor veni la tine, pentru ca ii atragi. Iar pe ceilalti ii atragi ca sa inveti lectii si ca sa iti intaresti anumite convingeri. Nimic nu e intamplator!
RăspundețiȘtergere