Grey Sky

Mă simt la pământ și nu cred că sunt în stare să fac asta. Parcă sunt cumva în plus, sau am impresia că încurc. Am impresia că rănesc sau voi răni. Știi, nu vreau să fiu în plus nicăieri! Am învățat cum sunt oamenii, îi cunosc foarte bine și uneori cred că în lume ar fi pace dacă eu doar mi-aș vedea de treaba mea. Mintea mea trăiește fără anestezie întoarcerea instinctelor mele primare și a gândirii mele egoiste și înguste. Totul începe să se învârtă în jurul unor limite morale impuse de un fel de posesivitate absurdă. E posesivitatea care mă face să mă simt un monstru. Și nu sunt capabil să mă lupt cu ea. Nu mă simt în stare, pur și simplu. Ai habar cât de tare mă irită asta? Normal că vreau să fug de războiul pe care știu că oricum l-aș pierde și să îi salvez pe toți de mine. Cine știe când voi deveni un fel de Hulk al personalității și voi începe să distrug tot ce se află în jurul meu? ...și asta doar pentru că îmi scap de sub control. Nici măcar nu știu de la ce a pornit totul! E urât... Iar din cauza a ceea ce se întâmplă, am încetat să îmi văd viitorul; mi-am pierdut orice fel de încredere pe care o aveam. Cred că sunt pe cale să mă pierd în totalitate. Mă doare când spun toate astea, dar zău că urăsc să fiu așa. Urăsc să fiu atât de egoist și să mă consider pe mine mai bun decât ceilalți, pentru că asta am făcut în ultima vreme și mă sapă. Viciile mele sunt teribile față de nimicurile lumii și ar trebui sa îmi văd doar de mine. La naiba cu caprele celorlalți! M-am tot legat de problemele altora și am căutat să fie ei cât mai aproape de ceea ce consider eu „ok”, însă am avut nesimțirea să zbier dintr-o altă galaxie. Nu mai sunt capabil să mă schițez; și nici nu am cea mai mică idee cum să mă întorc la „zeul” meu, cum obișnuiam într-o zi să fiu. Mi-am promis de prea multe ori că voi sta să mă gândesc la mine și la cum aș putea să îmi îndrept situația, dar nu am ajuns niciodată în acel loc. Nu pot înțelege ce aliniere a planetelor se întâmplă în capul meu. ...măcar nu e unul dintre acele momente penibile în care dau vina pe toamnă și încep să vorbesc despre lucrurile bizare pe care le simt atunci când sunt melancolic sau irascibil...