Lumea pe care am
părăsit-o de curând nu era pentru mine. Cel puțin așa continui să susțin. Iar
din acel moment am refuzat să le vorbesc despre ce am făcut. Am ținut totul
pentru mine, în mine. E cel mai bine așa, zic eu. Am obosit să explic. Deja
știu cum ar putea reacționa: unii ar aproba, alții ar încerca să mă convingă că
există alternative. În final vreau să fiu eu mulțumit, să știu că nu s-a mai
scurs o viață fără să termin ce am de terminat.
*
Lucrurile scăpaseră de sub control. Sau, uite, poate nici nu a existat așa
ceva în adevăratul sens al cuvântului. Bestiile, în mintea mea, au devenit din
ce în ce mai ostile și haotice, din ce în ce mai înfometate. Au dobândit un fel
de teribilism continuu. Imaginează-ți că pentru aceste creaturi, scopul vieții
a devenit construirea altor realități ciudate și distrugerea celei adevărate, adică
singura care ar putea conta în mințile noastre limitate. Apoi, până la apariția
infinitului de profeții, profeți, idei, universuri fumate, băute, scrise,
cântate sau visate a mai fost un singur pas. Și cea mai mare problemă e ca
fiecare era egoist, iar lumile individuale. Ce era real a devenit ireal, urât și plictisitor.
*
Pămîntul și-a făcut
treaba; alte galaxii au fost mai prietenoase și se va păstra regula, sunt
sigur. Oriunde e mai bine ca pe Pămînt. Problema mea este că mi-am însușit
slăbiciunea asta de a nu mă putea despărți de chestii. Îmi este ușor să mă tot
teleportez, că doar e aiurea să stai într-un singur loc prea mult timp. Dar
obișnuiesc să mă întorc des. Chiar și pentru câteva clipe, dar mă întorc.
Trecutul tinde să pară simpatic odată ce a devenit trecut. Viitorul e și el
palpitant, însă niciodată melancolic.
Drum bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu