E straniu să mă privesc în stări cumva... deplorabile. Mă
dezamăgesc și uit să învăț din greșeli... Am inerția oribilă de a-mi demonstra
statistic că așa sunt eu, așa sunt ei, că am trecut de atâtea ori
prin aceleași situații și de fiecare dată am procedat la fel sau cei din jurul
meu, atât din lumea reală, cât și cea ireală
s-au dovedit a fi... la fel - în cele din urmă. Și dacă așa e tot timpul, de ce
mi-e teamă uneori de ceea ce urmează când știu sigur că în cel mai rău caz... va
fi ca acum!? Am ajuns să fiu obișnuit și indiferent cu acest fel de constatări.
Chiar nu știu ce mă sperie așa, pentru că durerea mea e cronică și nu vine
niciodată brusc și orbește! O văd de la ani lumină și până să mă înjunghie, nu mai simt nimic.
Dar e septembrie și toamnă! Știi cât
de mult înseamnă asta pentru mine? Va ploua, va fi gri, mă voi plimba și voi
cânta și eventual voi zbura. Apoi va ninge... Iar cu toate acestea, o nouă
oportunitate de a-mi alimenta acest loop
infinit!
Dezvăluie-te, septembrie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu