Who's who?

Îmi place să privesc ninsoarea și să îi ascult pe melancolicii de la Anathema. Chestia asta cred că spune multe despre mine. În fond, toate acțiunile pe care le fac vorbesc despre mine. Chiar și cele mai neînsemnate. După cum spuneam, îmi place mult să privesc ninsoarea. Mii de întrebări îmi circulă prin cap, și una parcă foarte des. Cine sunt? Am puterea să încerc să-mi caut răspunsuri, dar tot acolo ajung, la același nu știu, un răspuns rece de altfel, chiar dacă de fiecare dată vin cu argumente noi. Totuși, știu cine, sau mai bine zis, ce eram înainte.

Cine sunt eu? Ce ar trebui să fiu? Unde? Când? Cum? Nu știu.
Visul este realitatea mea. Nu, realitatea mea este un vis. Unde? Într-o lume neexistentă? În concluzie, sunt nimic? Imposibil. Dar totul este un vis. Nimic real. Asta înseamnă că mulțimea vidă există în mine, de asemenea. Sau chiar eu sunt mulțimea vidă? Da, așa e. Sunt nimic.

Eu sunt tot, iar totul sunt eu. Lumea se învârte în jurul meu. Da, sunt soarele sistemului meu solar. Ei sunt planetele. Jupiter, Pluto, Mercur. Marte e aproape de mine.

Acum sunt soare. Înainte ce eram? Poate nimic. Nu se apropia nicio planetă. Nu... eu nu existam. Știu doar că era frig, totul înghețat. Ceață. Nu mi-e dor de acel frig. De fapt, mi-e teamă. Am crescut mult de atunci. Strălucesc. Am învățat cum. Poate. Dacă sunt soare, înseamnă că sunt o stea? Atunci m-am înșelat. Am uitat de galxie, de univers. Dar lumea tot în jurul meu se învârte. Iar Marte s-a îndepărtat.

Nu, n-am aflat. Ninsoarea s-a oprit. Muzica nu mai e pe placul meu. Nu mai am chef să fiu melancolic. N-am chef de nimic. Am atâtea de făcut, de terminat și tot timpul din lume. Probabil voi continua să mă gândesc. Hmm, deci, cine sunt?

Sunt o creație a ta. O adunătură perversă de gânduri, idei și memorii. Îți place să mă șlefuiești. Sunt diamantul tău și mă iubești. Sunt aproape perfect, și tu știi asta. Nu mai există nimeni ca mine. Deja ai uitat că în urmă cu ceva timp nu eram decât o piatra. M-ai ales dintre atâtea. Știai că sunt singurul care poate învăța, singurul care poate ajunge această perfecțiune. Mă iubești și ador asta.

E un răspuns mulțumitor, deocamdată. Mi-a readus zâmbetul pe buze, și cheful, de asemenea. Nu mai are rost să-mi pierd timpul cu întrebări. Nu acum. Chitara îmi face cu ochiul.

Și totuși, cine sunt?