Mă simt puțin străin. Poate este din cauza faptului că plec din nou, sau poate nu. Fără casă, mai bine spus. Este oarecum ceea ce mi-am dorit, și chiar ceea ce îmi doresc, însă poate primul contact este ușor dificil. La urma urmei, nu sunt sigur când voi mai pleca așa. Voi supraviețui greului ăsta penibil; ce mă voi face după?
Și când mă gândesc că acolo mă simt genial... uit că am lăsat ceva la 400 și ceva kilometri, că există un oraș pe nume Brașov, uit că există o școala, niște prieteni, că am avut cândva o copilărie. Uit că exist și se întâmplă ceea ce îmi doresc...
Mi se pare incredibil. Totul. Îmi vine greu să privesc zilele astea, pur și simplu. Mi se pare incredibil cum au trecut și evoluat lucrurile... este fascinant și totodată debusolant, confuz. ...și cât îmi doresc să nu se termine... Confuz nu în vreun sens negativ, dar nu pot să nu neg că sper să nu fie de rău augur.
*
Tot astăzi, alt tren va pleca de la peronul de lângă. E ultima mea căutare, ultima încercare de a mă schimba. În ultimele zile am observat cât de urâte pot fi reacțiile mele, și atitudinea mea. Îmi pare rău... Am momente în care eul meu devine insuportabil, când cele două voci se ceartă. Asta trebuie să înceteze!
În continuare voi rămâne uimit, iar pe tine te voi iubi din ce în ce mai mult.
Mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu