10 martie 2011

It feels like spring again!

Am adormit tare greu aseară. M-am gândit și m-am gândit... Sper că Biserica mea nu a fost construită în van; și mai ales că are o fundație solidă. Degetele au stat încrucișate toată noaptea, sperând cu tot copilul din mine că astăzi va fi puțin altfel. De fiecare dată fac asta.

*
Eu pierd oameni, asta fac. Așa am impresia. Da, singurătatea nu-mi place. Aia, de aia zic! Iubesc muzica din tot sufletul. Poate ea... M-am săturat de orice sentiment greu, apăsător; vreau... vreau atât de multe. M-am săturat de tot ce înseamnă stereotip. Și mai ales, m-am săturat de căutări și de gândurile mele negre. Paranoia mea. Încă o am! La naiba cu ea. La naiba cu tot. De ce nu pot să dau, pur și simplu, un restart? Doamne, ce bine ar fi dacă aș avea un buton pe care să-l apăs și să ajung în te-miri-ce univers paralel. Poate dincolo nu voi face aceleași greșeli. Poate nu o să mai fiu preocupat să nu calc strâmb. Pentru că perfectul e atât de relativ... Și mi-e greu să iau vreo decizie, mă gândesc atât de mult la viitor! Există universul fără viitor? M-am săturat de atâtea schimbări și, totuși, m-am săturat de aceleași drumuri către aceleași locuri plictisitoare; m-am săturat de aceleași fețe obosite pe care le văd zilnic pe stradă. Of, vreau o insulă doar pentru mine. Și știu pe cineva care poate ar vrea să-și împartă singurătatea. Cu mine.
Poate atunci când nu mă voi mai frământa atât, va însemna că nu îmi mai pasă. Poate așa sunt eu construit și condiționat să funcționez. Observi câți „poate”? Toți cu același scop... Dacă nu aș căuta acel perfect, ce m-ar motiva? Dar... Se învârte totul și nu mai înțeleg nimic.

*
De data asta, ea se simțea mult mai bine. Stăteau pe marginea docului, jucându-se ușor cu picioarele în apă. Valurile micuțe ce se formau se îndepărtau la fel de încet spre linia orizontului, la un moment dat făcându-se nevăzute. Fata își lăsă capul pe umărul lui.
el: Tremurăm.
ea: De ce ne este frică?
el: De impuritate?
ea: Sau poate...
el: Poate perfecțiune.
ea: Fără pauză!
el: De ce ne este frică?
ea: Ne este frică!
el: Suntem...
ea: ...superificiali.
el: Ai avea...
ea: ...curaj?
el: Doar certitudine.
ea: Insula ta ne așteaptă!
el: Dar...
ea: Insula ta ne așteaptă!
el: Va fi pace?
ea: Fără pauză!
el: Fără sfârșit...
ea: Tot timpul...
el: ...fără noi doi...
ea: Lumea...
el: Niciodată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu pe unde mai ești?

Îmi lipsește să scriu. Am tot mai puțină răbdare... Mă așez pe scaun, încerc să îmi aștern locul - chiar ritualic aș spune. Încep cu muzic...