Hai să ne pierdem! Tu și cu mine.
Sunt melancolic de fericit! Zbor printre gânduri cu mine și tine. Iar totul se întâmplă fără limite. Eu urăsc limitele. Și, cu toate astea, mă blochezi! Fără a avea vreun sens. Tu mă blochezi! Apoi... Nu. Nu, eu oscilez între ceea ce simt. Ăsta-s eu. Asta fac eu. Oscilez! Uneori mă înspăimântă gândul că podul, care exista acolo încă de dinainte de aterizarea ta pe această planetă, s-ar putea rupe la un moment dat. E podul nostru de piatră. Podul pe care, cel puțin, eu, îl știam de atâta timp... Podul pe care am visat să-l locuiesc de când am apărut și eu aici. E un pod perfect, asta îți pot spune. Iar acum, când îți voi zice că tu l-ai construit, vei fi confuză. Dar, bine, nici eu nu înțeleg prea multe. Revenind la podul nostru, mai îmi e teamă că la un cutremur, el se va prăbuși. Nu m-ar deranja să te știu de aceeași parte cu mine, dar dacă tu vei dincolo? Sau, dacă vei pleca? Știu, știu, știu. Zici că nu vei pleca. Și te cred, puiule. De asemenea, mă mai intreb... Of, nu e bine. Știi ce? TOTUL e exact cum trebuie să fie. Orice s-ar întâmpla, niciunul nu va cădea. Nici podul. Eu cred în eternități. Și în bine. Dar de ce m-ai adus aici? Eu mă iubesc prea mult? Nu crezi că, de fapt, tu ești cea care își permite prea multe? ...nu că m-ar deranja...
Plus că, mai avem și o Biserică de Lemn...
Sunt melancolic de fericit! Zbor printre gânduri cu mine și tine. Iar totul se întâmplă fără limite. Eu urăsc limitele. Și, cu toate astea, mă blochezi! Fără a avea vreun sens. Tu mă blochezi! Apoi... Nu. Nu, eu oscilez între ceea ce simt. Ăsta-s eu. Asta fac eu. Oscilez! Uneori mă înspăimântă gândul că podul, care exista acolo încă de dinainte de aterizarea ta pe această planetă, s-ar putea rupe la un moment dat. E podul nostru de piatră. Podul pe care, cel puțin, eu, îl știam de atâta timp... Podul pe care am visat să-l locuiesc de când am apărut și eu aici. E un pod perfect, asta îți pot spune. Iar acum, când îți voi zice că tu l-ai construit, vei fi confuză. Dar, bine, nici eu nu înțeleg prea multe. Revenind la podul nostru, mai îmi e teamă că la un cutremur, el se va prăbuși. Nu m-ar deranja să te știu de aceeași parte cu mine, dar dacă tu vei dincolo? Sau, dacă vei pleca? Știu, știu, știu. Zici că nu vei pleca. Și te cred, puiule. De asemenea, mă mai intreb... Of, nu e bine. Știi ce? TOTUL e exact cum trebuie să fie. Orice s-ar întâmpla, niciunul nu va cădea. Nici podul. Eu cred în eternități. Și în bine. Dar de ce m-ai adus aici? Eu mă iubesc prea mult? Nu crezi că, de fapt, tu ești cea care își permite prea multe? ...nu că m-ar deranja...
Plus că, mai avem și o Biserică de Lemn...
Buna, Mihai, imi pare bine
RăspundețiȘtergere