În sesiune am învățat că optimismul poate fi direct proporțional cu numărul de căni de cafea băute. Iar acum sunt plin de optimism. Nu mă mai sperie infinitul de subsubsubramuri ale nervilor sau arterelor și nici tracturile talamice. Din păcate... probabil voi pica, din nou. Și sunt optimist, la modul că (sadic, știu!) aș prefera să dau în toamnă știind că o să știu totul bine, dar îmi creez un fel de misiune imposibilă, având în vedere că nu o să fie singura materie. Plus că la fel am gândit și în anul trecut și am gândit așa degeaba. Dar, desigur, de data asta o să fie diferit. Îmi place sistemul nervos și îmi place să știu. Îmi place mult să știu și să iau examenul pe considerentul ăsta, nu pe baza norocului. Nu aici; am motivele mele. Doar că am fost copil până de curând și, mna, în fiecare clipă realizez câte ceva nou. Mai ales în sesiune... Este vorba de priorități. Și nu voi înceta niciodată să mă pun pe primul loc.
Și ciudat este că în ultimele luni scriu cu așa mare ușurință! Sper să nu dispară starea asta - în ciuda oscilațiilor imense, am tot prins momente frumoase și cosy. Îmi place să fie cosy, poate cel mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu