Astăzi am nevoie ca totul să fie simplu. Chiar toată ziua.
Tot astăzi vreau să călătoresc în viitor puțin și să-l împrumut
pe Mihai cel Înțelept. El știe mai
bine cum să reacționeze, știe să gândească limpede. El știe, că de-aia e
înțelept. Știe…
Mă simt într-un fel de labirint extrem de încurcat! Când am
impresia că totul merge într-o direcție potrivită, trebuie să mă uit în sus, în
jos, stânga, dreapta, peste tot și în infinit de unghiuri observ un infinit de
posibilități, erori și paradoxuri. Apoi cedez, mă panichez, mă motivez și…
Orice decizie aș lua, voi fi mereu în exact același punct. Și sunt convins că
există doar o singură variabilă minusculă ce mă împiedică să scap din acest loop.
Totodată mai știu că labirintul ăsta despre care vorbesc mă
definește și așa va fi mereu. Indiferent de câți Mihai vor exista, labirintul va fi acolo. E universul meu... Și în acest univers controversat,
astăzi vreau să mă simt în siguranță urcând Everestul.
Labirintul face parte din tine și mi se pare normal să te plimbi prin el toată viața și, totodată, să iei labirintul cu tine odată ce ai încetat să mai respiri.
RăspundețiȘtergereScrii foarte frumos!
Mulțumesc mult!
RăspundețiȘtergereProblema labirintului este că uneori poate fi prea... labirintic. Prea mare, prea nepotritivit. Poate dureros.
Păi așa este și viața, nu? Cu suișuri și coborâșuri din care să învățăm.
RăspundețiȘtergereTrue, true! :)
RăspundețiȘtergere