Nu știu exact unde sunt. Nu am aer și îmi este frig și mi se
pare că plutesc... Observ departe planeta albastră și undeva jos, sub mine,
regatul. Planeta e atât de imensă! Și departe, totodată. Realizez acum cât de
puțin am explorat-o și... Mă întorc cu spatele către ea și privesc lung galaxia
în care mă aflu. Înot câțiva metri prin vid.
Am atât de multe povești lăsate neterminate și atât de mult entuziasm
pierdut pe parcurs! Mă simt de parcă apocalipsa
nici nu a existat sau a venit într-o cu totul și cu totul altă formă, altcândva.
Habar nu am... Nu mai știu nimic! Am prea multă incoerență în gânduri de o
perioadă și poate că prezența mea în acest vid are scopul său. Sper ca într-o
zi mă voi elibera, sper ca într-o zi vom fi raționali și emoționali și mă vei întreba
tot ce trebuie să știi, căci eu îți voi răspunde. Bolovanule, întoarce-te!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu