21 octombrie 2015

Partea I - Stare Miasto

Mă uit în jos la cele două geamantane deschise, aproape pline. Câteva haine îmi sunt aruncate pe pat. E prima plecare mai serioasă, iar ultimele zeci de minute în această încăpere, în acest oraș, trec mult prea intens și repede... sau încet, nici nu îmi mai dau seama. E copleșitor. Îmi iau pachetul de țigări de pe noptieră și mă duc la geam. Mă așez cu mâinile pe pervaz și încerc să cuprind întreaga piață cu privirea. Aerul de mai e încă rece aici. Oftez și îmi aprind o țigară, din care mai apoi trag cu poftă. Da, după cum spuneam, e copleșitor. Nu știu ce mă va aștepta cu adevărat dincolo, pentru că în timp ce știu că plecările îmi oferă atât de multe privilegii și mai ales ocazia de a putea lăsa tot ce nu este în regulă undeva în spate, fără să mă urmărească, se formează valurile noului care mă izbesc puternic, sau mai corect spus, urmează să mă izbească puternic, încât mă amețesc și mai tare și… Ori am ajuns în acel punct oribil în care mi-e teamă de ceea ce nu pot vedea, ori m-am înșelat în privința mea și nu sunt tocmai capabil de a dispărea cu adevărat.
Piața se golește cu fiecare minut. Îmi dau seama că ceea ce am plănuit atât de meticulos e aproape aici, e timpul meu, iar țigara mi s-a terminat. O aprind pe următoarea. Calculez cât mi-a mai rămas în viteza cu care îmi fumez țigările. Fiecare om ce părăsește piața… e tot mai târziu, însă nu mă grăbesc. 
Există acele clipe în care stările mele deosebite mă cuprind, pornindu-se ușor din vârfurile degetelor și acaparându-mă într-un ritm alert în totalitate. Îmi e din ce în ce mai greu să respir și parcă totul se schimbă și începe să aibă alt sens, altă structură, alte culori. Am numit asta tsunami. Uneori acest tsunami mă face să  zâmbesc, alteori nu știu cum să mai deschid ochii în urma lui. Acum sunt undeva între. Depinde de țigară.

Curând chiar voi pleca. Adică literalmente… Mi se face tot mai frig, așa că probabil mă voi opri după următoarea țigară. Încerc să privesc piața ca pentru ultima dată, să știu că îmi va rămâne bine întipărită și apoi cerul… În noaptea asta se văd și stelele! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu pe unde mai ești?

Îmi lipsește să scriu. Am tot mai puțină răbdare... Mă așez pe scaun, încerc să îmi aștern locul - chiar ritualic aș spune. Încep cu muzic...