Din infinitate
strâng Universurile și le contopesc într-o ciudățenie aformă. ...și afonă,
da... Sunt captiv într-un loc atât de șters, atât de urât, atât de plin cu tot
ce am evitat. Captiv într-un loc ce rezonează doar cu... Cu lumea lor. Muzica nu există aici. Muzica nu
pătrunde aici. Emoțiile sunt uitate, iar zborul și teleportarea sunt interzise.
Dacă îndrăznești să te avânți către nemărginit, te vor ucide.
Tot ce s-a deformat în
jurul meu a ajuns să facă parte din mine. Nu îmi dau seama când s-a întâmplat asta
și chiar îmi vine să cred că e așa de
când lumea. Mă simt mai uman ca niciodată și poate că e posibil și mai
mult, oricât m-aș zbate să schimb asta. Dar voi încerca să mă las purtat de nimicnicia
lor, până voi găsi locul cu ploi, locul cu muzică, locul din care pot evada.
Până voi găsi frigul.
...frigul de care am
nevoie acum atât de tare îmi dă târcoale; îl simt. Doar câteva clipe... Apoi nu
îl mai simt și revine, dispare... Ajunge să fie o joacă prostească în care nu
ne găsim cu adevărat.
Îmi caut prea mult
ploile și poveștile, așa cred. Cum să învăț să am răbdare să le las să mă
găsească?
Voi evada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu