Pașii pe care îi fac acum sunt atât de mici... Nu sunt obișnuit cu asta și nici nu vreau să fiu. Vorbesc despre pași pentru că vreau să cred că mă aflu în mișcare. Dar vreau și să zbor și știu că romanele mele încă așteaptă să fie scrise.
În realitate am în față 667 de uși identice și o nevoie imperioasă de a alege una dintre ele. Dincolo de ușă trebuie să fie „Universul potrivit” și... Intenția este să trag de timp pentru a putea căuta diferențe microscopice între nenorocitele astea de uși. E ciudat că nu mi se pare greșit faptul că m-am pus singur în situația asta. Și aparent nu mi se pare nepotrivit nici faptul că încerc să aleg ceva uriaș astfel.
Când norii grei vor veni înapoi, îmi voi îndrepta privirea în sus și voi aștepta primele picături. Atunci voi ști ce am de făcut. Îmi vor crește aripi și fără strop de melancolie, îmi voi căuta Universul acolo unde îi este locul.
Dar noaptea mă mai liniștește, cumva.
Doar noaptea mă mai liniștește, cumva.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere