Mă aflu în acea perioadă intermediară. Perioada dintre un eveniment important trecut și unul ce urmează să vină. Sunt în perioada în care zilele mi se par fără folos. De umplutură. Aștept ziua Z, eventual chinuindu-mă să croiesc un drum cât mai drept. Ea există, ziua, și mi-e teamă să nu cumva să trec pe lângă ea. Am devenit dependent de aceste evenimente uriașe. Probabil sunt doar săturat de rutină. Îmi vine greu să cred că mai există și ceva după. Deși mă lovesc tot timpul de asta. Îmi dau seama că evenimentul a trecut iar a doua zi urmează una dintre acele zile banale. Și ce mă doare este că totul a trecut în doar câteva ore. Sunt derutat. V-ați imaginat vredoată o scenă în care vă aflați în largul unui ocean, fără a avea vreo busolă sau ceva care să vă îndrume? Și mai rău, să nu știți unde trebuie să ajungeți? Să nu aveți pentru ce vâsli? La o adică, astfel nu am avea niciun rost. Și ne căutăm unul. Dar când se întâmplă să nu găsești nimic?
Nici nu știu de ce mă feresc atât de mult de lipsa unei ținte. Probabil că m-am învățat să trăiesc în viitor. Și hei, am avut toate motivele s-o fac. Poate cumva și cândva mă voi redresa. Dar acum mă obosesc. Refuz să mai scriu și să vorbesc prin metafore sau simboluri. Vreau ca totul să fie limpede precum apa rece. (Apa rece m-ar liniști). Simt că iubesc la cel mai general mod, simt că iert și, totuși, simt că sunt prea dur. Felul în care (re)acționez are anumite rațiuni la bază, nimic nu e întâmplător. Și sunt și mai obosit când mă gândesc la asta. Vreau undeva să mă pot liniști. Un loc unde să nu am viitor, prezent sau trecut. Să mă găsesc pe mine. Să nu existe muzică, literatură, prieteni, iubire, boli, fericire, sau orice altceva. Să exist doar eu. Am nevoie să învăț să trăiesc. Și cu toate astea, nu vreau să renunț la nimic. Nici la agitație. Am poate doar niște percepții și dorințe foarte complexe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu