Trăgând linia de foc (2012-2 review)

Stăteam și mă gândeam zilele astea la tot ce mi-am propus pentru 2010. Cum ziceam că venirea sa îmi gâdilă urechile. Nici nu știu ce ar trebui să spun: dacă a mers totul bine sau dacă nu. Din multe puncte de vedere pot să spun că a fost un an perfect și am păstrat evoluția. În schimb au fost câteva lucruri care s-au așezat pe umerii mei și acolo au rămas. De asemenea, am observat că de fiecare dată, toamna și iarna devin furioase în mintea mea. Și mi-o răscolesc.
Da, am descoperit foarte multe lucruri. Ca de obicei, spun că am învățat mult. Dar greul de acum vine... De acum înainte va trebui să asimilez absolut tot și să culeg mult mai multă informație. Mă consider insuficient. Ce dracu’ îmi lipsește?

...liniștea.

 Detest clasa a 12-a. Vacanța de vară a trecut al naibii de repede. Nici nu-mi amintesc să fi existat vreun Iunie   sau Iulie, cu toate că au avut loc două episoade din Neverland pe-atunci. Poate ăsta a fost cel mai însemnat ...eveniment. Ciudat spus eveniment. I-aș spune mai degrabă „chestie”. Chestia ce m-a însoțit aproape tot anul... Îmi vine greu să scriu/vorbesc despre acest Neverland, căci și-a încetat existența. A fost ceva ...interesant și diferit. Și frumos. Nu-l voi regreta niciodată. Doar că, în fine a fost așa cum am crezut în cele mai de căcat momente. Neverlandul a fost foarte încărcat. Acolo am învățat cum poți să zbori acum, iar peste cinci minute să fii singurul om de pe lună. Și chiar și-așa, nu-mi vine să devin mai pesimist, suspicios și mai prudent decât sunt deja. Voi rămâne același Mihai entuziast. Altfel, nu aș mai fi eu :). Singurele lucruri care îmi dau de gândit sunt necesitatea unei răbdări, și poate să învăț să fiu și stăpân pe mine. Din păcate, mi-am redescoperit pe-alocuri felul de a fi de acum doi-trei ani. Îl detest. Nu am voie să fac asta, știu, căci totuși este o parte din mine și m-a făcut ceea ce sunt azi. Poți observa confuzia mea? 
Revenind la vacanță: a trecut mult, mult, mult prea repede. Tot anul a trecut așa, dacă stau bine să mă gândesc. Totul parcă s-a întâmplat ieri. Ieri a fost o zi plină de evenimente... Despre iarnă, primăvară și începutul verii abia îmi mai aduc aminte câte ceva. Doar am numărat zile. Și asta poate nu a fost bine... Am văzut Piatra Neamț și puțin Bistrița și am cunoscut Iașiul cel făr’ de sens. Dar nimic nu a mers greșit sau prost. M-am învărtit între entuziasm, disperare, nerăbdare, furie și pe-alocuri și tristețe. Vezi? Am trăit. Exact cum am cerut.

*

 Mi-am dorit să ajung la cât mai multe concerte, și cu toate că am ratat Sonisphere (ziua a treia - cea care mi se părea interesantă), AC/DC, șamd., am reușit să fiu satisfăcut în totalitate :D. Am deschis anul cu Agalloch în martie. Conceptul DonisArt mi-a deschis ochii către ceva nou, în a cărei direcții nu m-am mai uitat înainte: vreau să devin organizator!!! Așa, a urmat Kumm (primul meu concert al lor; m-au cucerit cu câteva piese geniale), Luna Amară (cu tot cu atmosfera lor ce a devenit un obicei) și Alternativ Quartet în deschidere (abia după 8 luni am început să-i ascult obsesiv). La începutul lui mai a avut loc Deep in the Underground (cu nume precum Grimegod, Amarthalos, Lao și Hteththemeth) - am aflat că muzica poate fi și dubioasă, și asta nu într-un sens rău; iar mai spre sfârșitul lunii, concertul de revenire Travka în Iași. A urmat o pauză destul de lungă - în care am ratat tot ce era de ratat - și abia de prin august am mai participat pe la câte ceva. Am reușit să văd două ediții ale festivalului Kronstadt Folk (deși, din păcate, nu a fost nimic spectaculos - de remarcat trupele Seva și Maya). Asupra festivalului medieval de la Bistrița trebuie să mă opresc. A fost... oribil. CIUDAT. Concertele în sine au fost ok (Haggard și Trooper), dar căldura, alergia de pe tren, modul în care am ratat coborârea la Viișoara (adică Diana admira scena și zona de campare când noi dormeam - precizat la cererea expresă a ei), kurtos-ul prost, dușurile reci pe care le-am adorat, oamenii pe care i-am cunoscut, tipa roșcată de la intrare, organizatorii demenți, muzica ce se repeta ore întregi, macao-ul dubios pe care îl joacă cei de-acolo și căruia îi spun șeptică (foarte dubios), berea BUNĂ, prezența nemților printre noi, și din nou, super căldura - au făcut totul special. Dar nu m-aș înfige din nou la o experiență asemănătoare. În septembrie i-am văzut pentru prima oară pe Phoenix, dar poate ziua cea mai genială din tot anul, din acest punct de vedere al concertelor, a fost fără doar și poate 24. Culmea, s-a împlinit un an de când mi-am luat bassul. Cecilia::Eyes și Kwoon! Cum am scris și în review, nu am cuvinte. Și post-rock-ul mi-a fost străin până de curând! Am mai văzut Vița de vie, din nou Luna Amară (îmi pare rău că nu am avut suficient timp să mai discut și cu Răzvan) și pe „începătorii” Kistvaen (\m/). La începutul lui noiembrie, în Rockstadt au cântat Sincarnate (pe care nu i-am prins), Indian Fall și Dordeduh. Aici, atmosfera mi-a displăcut teribil. Habar nu am de ce, poate din cauza mulțimii, genului de muzică, nu știu; asta cu toate că Dordeduh au sunat impecabil și am încredere că vor ajunge poate chiar mai sus ca Negură. Peste aproape două săptămâni, preferații de la Anathema au urcat pe scenă în The Silver Church Club (București), însoțiți de norvegianul Petter Carlsen. Voi scrie un review pe seama acestui concert, căci ar fi prea multe de spus. Genial, oricum. Apoi, săptămânal Les Elephants Bizarres, Celelalte Cuvinte, Yann Tiersen și Lonski & Classen (reîntoarcerea în aceeași locație dupa Anathema; le mulțumesc tipelor din Giurgiu), Trooper cu Idol și Metal Throne în deschidere, iar anul muzical s-a terminat duminică seară (19), la PlayOrDie Fest, în Rockstadt, cu diverse trupe gen Deliver the God, Code Red, șamd.
Tot în materie de muzică am descoperit genuri tare interesante. Cum am mai menționat și mai sus, post-rock-ul, categoric, rămâne fără cuvinte. Amestecat cu experimental, shoegaze, post-metal, mă caracterizează total. Nu mai cunosc alt gen care să fie atât de „eu”. Și uite așa îmi vin idei pentru niște articole viitoare.

*

M-am atașat de oameni mai mult ca niciodată. Ba mai mult, am întâlnit în ultima parte a anului persoane incredibile, demne de toată lauda. Simt că mă ajută foarte mult, iar asta inconștient. Ele doar există. Și asta mă bucură enorm. Mă entuziasmează gândul că i-am găsit. Viitorul, alături de ei, este mult mai cald ca înainte. Și am învățat că mă mai am și pe mine. Remarcabil. Și încă sunt multe de luat aminte... Mă bucur că ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Filozofic vorbind, cred în destin. Și mai cred că eu sunt important.
Acum știu sigur care este drumul cel corect. General, vorbind. Sunt curios dacă asta mă face și înțelept. Sau, mă rog, mai înțelept ca înainte, căci de, înțelepciunea-i înțelepciune, iar eu sunt perfecționist :).

*

Ziceam mai devreme că vreau să mă implic în organizări (de concerte) pe viitor. Am trăit pe pielea mea, dar la un nivel mult mai mic, ceea ce presupune toata treaba asta. E al naibii de obositor și stresant. M-am chinuit câteva zile să aranjez concertul trupei noastre (QuantiQ). Telefoane peste telefoane, mailuri, amânări, anulări. Într-un singur cuvânt, „România”. Și da, e al naibii de trist. Aveam planuri mari pentru țara asta. Încă le am, dar mă întreb dacă merită într-adevăr. La o adică, pot la fel de bine să plec dincolo. E mult mai comod și nu ar trebui să mă stresez. Și acum nu vorbim despre satisfacții și d-astea, ci doar de dragul de a schimba ceva în bine. Visez la perfecțiune. Și mă doare când spun „visez”. Iar eu nu mă mulțumesc doar cu ideea de a trăi în asemenea condiții. Numește tu ceva frumos!
Revenind puțin la concertul trupei. Din fericire, povestea a avut un happy-end. Doar pentru că s-a ținut. Apoi, trecând peste organizare și sunet, să zicem că am pășit bine în lume(aici și aici). De aici începe greul și important e că existăm. QuantiQ - țineți minte numele ăsta :).

*

Uite, de data asta vreau să o fac altfel. Mi-e greu să observ o continuitate în ce urmează, căci statistica spune câte ceva. Poate... poate mă va ajuta să îmi dau seama că nu e așa. Vreau, chiar VREAU, să mi se demonstreze că mă înșel. Vreau eu asta. Poate am devenit mai narcisist în ăst’ an, dar prea simt că am dreptate tot timpul. Nu îmi place să mă simt presat de timp, sclavul acelui Cronos scârbos. M-am săturat și de visat cu ochii deschiși. Pentru mine a venit momentul în care există doar realitate sau nimic. Sau asta îmi impun. Nu voi mai renunța la nimic din ceea ce cred eu că merită. Iar astăzi am simțit că merită... :).

La asta s-a rezumat anul meu. Ar mai fi fost de spus, dar nu mai am răbdarea necesară. Cu toate că a venit vacanța, consider că ar trebui să mă mobilizez mult mai mult în ceea ce privește bacul și admiterea. Viitorul îmi sună atât de bine acum! Dacă ai ști...
Acum, când stau și mă gândesc, a fost un an foarte inconstant. Plin de porțiuni goale și pe-alocuri câte o concentrație de ...de toate. Am cunoscut fulgere, îngeri, o nouă electricitate, un alt univers, un alt Mihai. Literele următoare reprezintă numele celor cărora le mulțumesc din suflet că au existat și că 2010 a fost așa.

CDGLIAȘRLAVSHRRMNCFIVCBSOMȘJR
Sărbători fericite ș-un 2011 genial.