Marooned (Stare, partea a XIII-a)

De ce ne urmărește istoria? De ce ne pune în aceleași situații? Scutindu-mă de căcaturile cu „trebuie să înveți”, că doar am învățat destul. De ce trebuie să existe granițe, să existe alte lumi și tot felul de porcării de genul? Urăsc să existe o distanță. Și mai urăsc - dar știi cum? TERIBIL DE MULT - cuvântul „imposibil” și tot ce presupune el.

M-am obișnuit să stau pe insula mea pustie. De parcă nu ar exista civilizație. Consider, deja, că eu sunt un naufragiat în adevăratul sens al cuvântului. Nu pot decât să mă îngrop în beția asta, sau în ideea că mâine ar fi sfârșitul lumii. Mă gândeam o vreme că viața mea se va învârti în jurul unor inutilități. Nu m-am abătut de la asta, din ce văd că mi se întâmplă, dar poate mă salvează sfârșitul ăsta al lumii. Imaginează-ți! Fără bac, fără ...problemele mele existențiale! Nu aș mai cânta în fața a 20000 de oameni la anul, dar dacă există un rai și voi cânta acolo în fața a miliarde? Eu nici nu mă văd îmbătrânind, să-ți spui drept. Doar abandonat pe o insulă. Tare mult mi-ar plăcea, probabil. Nu ar trebui să știu că există o șansă foarte mare să mă lupt cu ...o întâmplare ce urmează să apară. Da... HATE IT! Urăsc totul. Urăsc felul în care a apărut situația asta. Dar se potrivește cu profilul meu, nu? Tot timpul se potrivește. Mihai și norocul său! Oare cum e să fii pasăre? Cum e să zbori? Vreau să zbor! Presupun că păsările nu au sentimente, deci e perfect. Să zbor sute de kilometrii fără să-mi pese de ...prostii. Asta e partea aia care doare, știi? Altfel, ne-am sui împreună în transsiberian și nu am coborî vreodată. Poate doar pe insula mea pustie. Dar lumea nu va fi niciodată a noastră, așa-i? Bolovanul ăsta e greu, uitasem de el... Știi ce e amuzant, totuși? Că pe tine te cunosc din cealaltă viață. Cea întunecată - a mea. Sau undeva pe-acolo. Te știam de pe-atunci și nu am crezut în viață atât de mult. Iar acum e cât se poate de aiurea. Pot să primesc mai multă bere, te rog?