Pian. Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii! (Stare, partea a XV-a - final)

„Dacă îți spun că zbor, vreau să știi că e din cauza ta...”, ziceam. Cânt acum pentru lumea aia a mea și nebună. Sau pentru ce există deja, dar prin gânduri. Lumea aia… ! Acea linie albastră de la orizont, locul „dintre”. Știi tu, lumea care, ca și în film, mi-ar fi subordonată. Imaginează-ți doar că ai face parte din ea. Am trece prin toate anotimpurile într-un singur pas și ne-am opri în canicula verii - asta pentru tine. Eu vreau să plouă cu muzică. Iar apoi ți-aș da și ție aceleași drepturi, să fim egali. Am încredere în tine. Zici că (e) prea mult? Habar nu am de ce, poate așa sunt eu. Sau poate… Poate ești tu vinovată de toate astea. Mie, personal, îmi pare bine …pentru că observ cât de ciudat este totul și cât de ciudat sunt eu. Dar dacă nu aș fi ciudat, ce aș fi? Eu sunt Mihaiul. Mihai cel Mihai.

Încerc să mă obișnuiesc cu întreaga situație. Încerc și încerc și încerc. Oricum mi-am promis că va fi ultima. Și, mă rog, ultimul capitol despre mine. Despre stările mele și despre tot ce înseamnă „eu”. Așa mi-am zis. Cu toate că așa îmi zic mereu, dar… Dar de data asta vreau să ma țin de cuvânt! Am ajuns la concluzia că sperii prea multă lume astfel și poate nu e bine. Mai imaginează-ți că aș scrie o carte despre mine și viața mea; despre gândurile mele… Realizezi că sunt două categorii de oameni care fac asta? Ori cei care sunt singuri, ori cei care își planifică o nouă viață/sunt masochiști. Lucruri care-s la mintea cocoșului, totuși… Iar eu mă gândesc tot mai mult să dispar pentru o perioadă; la ce bun? Mai bine mă izolez în idealurile mele. Îmi place să visez și… e perfect. Mă voi izola, da. Stări, stare, stărilor, Mihai. Mi-e dor de atâtea lucruri, puiule. Mi-e dor de…