Planeta... Planeta, draga ea planetă! Oare despre ce e visul ăsta lipsit de orice fel de sincronizare? Căci, în fond, muzica reprezintă singurul adevăr. Dar e mai mult decât atât. E mai presus de orice sentiment - le cuprinde pe toate: cuprinde iubirea, cuprinde ura, cuprinde furia, și tot așa. Mă cuprinde și pe mine. Devine în sine un scop. Muzica este un scop... Îmi place cum sună! Și, deși ușor temător față de univers, aș îndrăzni să spun că muzica este mai scop decât el. Egoistul zice să scriu că muzica este a lui. Nimic mai adevărat!
Planeta... Draga ea planetă! De când nu am mai vorbit despre ea! Dar am simțit-o gata să mă prindă de fiecare dată când am fost pe punctul de a cădea. Ce o să fie curând? Prea curând! ...adoptăm atitudini ciudate, care nu ne stau în fire. Ne prefacem că nu ne cunoaștem, când ajungem să ne căutăm disperați din priviri, fiecare în hăul său. Astăzi ești tu, ieri sunt eu, mâine am fost amândoi. Și ne împărțim lupte dubioase pe ringuri dubioase. Eu sar, tu sari. Muzică... Muzică și mă face să mă gândesc mult. Cândva am împărțit luminițe. În subsol și etaj de planetă și indiferent de locul prin care luminițele au umblat, poate că în final găsim mult prea multă dreptate. Niciodată la noi! Nu îți devine totul gri astfel? Căci pe ring încă stă teama aia ciudată. Teamă atât de impunătoare, cu personalitate puternică! Și încă ceva: începe să mă descumpănească necunoscutul - nu mai e cum obișnuia să fie. Ajung să uit când am fost ultima dată entuziasmat de... Heh, e sumbru acum.
Draga ea planetă! Uite că... Uite că mă ține bine! Indiferent de orice urmă de actorie proastă. Oh, și mai ales indiferent de mine! E cel mai complicat - acest „mine”! Indiferent de încercările mele zadarnice de a mă simți vinovat, de tonele de momente în care mă pierd, de... Indiferent. Indiferent de natura mea, de natura mesajului meu. Nu uita să mă judeci!
Muzică!
Planeta... Draga ea planetă! De când nu am mai vorbit despre ea! Dar am simțit-o gata să mă prindă de fiecare dată când am fost pe punctul de a cădea. Ce o să fie curând? Prea curând! ...adoptăm atitudini ciudate, care nu ne stau în fire. Ne prefacem că nu ne cunoaștem, când ajungem să ne căutăm disperați din priviri, fiecare în hăul său. Astăzi ești tu, ieri sunt eu, mâine am fost amândoi. Și ne împărțim lupte dubioase pe ringuri dubioase. Eu sar, tu sari. Muzică... Muzică și mă face să mă gândesc mult. Cândva am împărțit luminițe. În subsol și etaj de planetă și indiferent de locul prin care luminițele au umblat, poate că în final găsim mult prea multă dreptate. Niciodată la noi! Nu îți devine totul gri astfel? Căci pe ring încă stă teama aia ciudată. Teamă atât de impunătoare, cu personalitate puternică! Și încă ceva: începe să mă descumpănească necunoscutul - nu mai e cum obișnuia să fie. Ajung să uit când am fost ultima dată entuziasmat de... Heh, e sumbru acum.
Draga ea planetă! Uite că... Uite că mă ține bine! Indiferent de orice urmă de actorie proastă. Oh, și mai ales indiferent de mine! E cel mai complicat - acest „mine”! Indiferent de încercările mele zadarnice de a mă simți vinovat, de tonele de momente în care mă pierd, de... Indiferent. Indiferent de natura mea, de natura mesajului meu. Nu uita să mă judeci!
Muzică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu