Reality Dream VI

- Of, ești atât de aiurit!

- Știu! îî zic. Dar nu pot face nimic. Așa mă simt, așa sunt... Așa sunt, nu?

Tace. Habar nu am ce presupune asta. Tace des, oricum. Și mă privește cu ochii ei... clar, mă studiază din nou. Uneori mi-e teamă că nu mă cunoaște deloc! Dar, pe cine păcălesc? Nici eu nu mă cunosc atât de bine cât mă cunoaște ea. Și atunci de ce sunt orgolios când îmi răspunde, arogant, ce-i drept, dar adevărat? Doare adevărul, așa-i? Și mai tare doare când încerc să iau toată situația în propriile mâini, să-i demonstrez că am dreptate. Dar mă înșel teribil de mult... Într-adevăr, sunt aiurit. Tot timpul. Dar nu doar aiurit. Sunt fraier. Sunt foarte fraier. Sunt foarte fraier crezând că sunt un supererou. Că sunt superMihai. Nu e timpul de superMihai. Zău! Ar fi fost timpul să fiu obiectiv, să las... să las orice slăbiciune la o parte.

- Poate nu sunt făcut pentru asta! spun. Poate că sunt slab... Poate că există motive pentru care se întâmplă ce mi se întâmplă.

- Iubești, Mihai?

- Sincer?

- Da, copile, sincer...

- Iubesc.

- Și atunci?

Evit puțin să îi răspund. Nu rezist și zic:

- Nu am curaj. Acum chiar nu mai am. Ce diferență ar face?

Se uită la mine mirată. Își ridică o sprânceană și pare amuzată:

- Ce diferență ar face? Pff, Mihai... Dacă ai fi lăsat prostiile la o parte... Hai să o dăm cinstit! Te simți cumva vinovat pentru... Pentru orice? Dar răspunde-mi sincer!

Nu vreau să îî răspund. Orgoliul meu e incredibil de atacat. Dacă mă simt vinovat? I-aș zice că da. I-aș zice că da, pentru că nu m-ar mai judeca. Dar m-aș minți pe mine... Aici, eu nu mă simt deloc vinovat. Și i-aș spune și asta, însă apoi mi-ar cere să fiu obiectiv față de întreaga situație. Și îi știu concluzia. Mi-ar demonstra pe față că mă mint, că sunt jalnic, că trișez, că orice. Că nu sunt corect. Mi-ar da atât de multe exemple încât noaptea asta nu ar fi suficientă. Iar când aș dormi aș visa despre tot ce s-a întâmplat și aș începe să mă gândesc constant la tot ce zice. Tot ce zice și... și are dreptate! Ascund tot ce vine din interior, așa.

*

...undeva în mintea mea suntem departe. E mare. Iar totul albastru. Singurul lucru care e în mintea noastră e muzica. Cumva subtil, căci se aud clar de tot pescărușii. Inclusiv valurile... E mare. E mare pentru tine, pentru mine. E mare pentru orgoliul meu. E mare pentru muzica mea, e mare pentru ea, e mare pentru realitatea mea din vis. E mare pentru visul meu.