Să îmi aduci aminte de ziua în care voi începe să port palton.
Crezi că de mâine mă voi putea plimba pe malurile Nevei? Crezi că mă voi putea închide într-o cafenea micuță pe străzile înguste dintr-un orășel din Franța? Să privesc pe geamurile mari cum oameni îmbrăcați în paltoane negre merg alene prin ploaie, în timp ce eu uit de țigara pe care o țin între degete. Crezi că voi reuși să mă scufund în orele neîntrerupte de dark-jazz și căni de cafea? Crezi tu că voi reuși să fiu așa? Să-mi păstrez calmul și să fiu atotputernic...
Până acolo pare atât de mult; e departe! Eu prin universul meu, la ani lumină distanță de Franța, de Neva, de idealurile mele.
...căci de fiecare dată când sunt convins că reușesc să ies de aici, când mă văd în ozn-ul ăsta micuț și mă entuziasmez, nici nu apuc să mă înalț prea mult și gravitația planetei pe care sunt blocat mă trântește înapoi. Și nici măcar nu e albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu