Balul unui vampir din Țara Galilor

Îmi este atât de greu să îmi aranjez gândurile și să le exprim… Mi-e cald și asta mă scoate din minți. Dar azi a plouat. Încă e înnorat și pare să fi venit toamna. Mă ajută teribil, în special să trec peste incapacitatea mea generală de vară. O să fie greu…

*

Sper ca frustrarea asta să aibă cauze adolescentine, căci o deviză a mea spune fără regrete, fără excepție. Sunt responsabil pentru tot ceea ce zic sau nu; remușcările și reproșurile nu își au loc. Dar în cazul ăsta... Cazul ăsta e altfel. Mă apucă, poate la fel cum te-a apucat și pe tine ceea ce a determinat comportamentul tău. Mă urăsc pentru faptul că regret. Regret că nu ți-am spus totul în față când am avut ocazia. Acum degeaba o fac, nu va schimba cu absolut nimic situația. Vreau să o fac, însă. Cumva/cândva, am început să privesc lucrurile într-o altă manieră, fapt pentru care m-ai condamnat. Să fi fost o frustrare de-a ta? 

M-ai citit perfect la început. Eram și mic și fraier. Și îmi păreai inocentă. Am refuzat să îți spun ce gândesc din habar nu am ce motiv. Și asta s-a întâmplat în toate cazurile. Îmi impuneai un anumit respect mutual, mă controlai cumva (aș vrea să spun că mă subminai). Mă purtam ca la zece ani și ...îmi plăcea.

E frustrant să regreți ceva vreodată. Știi, măcar nu sunt singurul care nu a avut curajul să joace cărțile pe față. Nu știu de ce ți-ai permis să mă arunci în prima fază. Nici măcar o explicație. Și asta trebuia să vină la început! Aveam dreptul să știu că sunt doar rezolvarea unei dorințe carnale temporare. Dar moralitate  poate e un cuvânt prea măreț pentru tine. Și nu știu nici de ce ți-ai permis să te întorci a doua oară, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate te simțeai (prea) singură. Cert e că eu am acceptat. Am sperat, dar totodată mi-am promis că focul nu mă va mai atinge precum în trecut. E drept, amândoi o luaserăm drept o joacă, dar am fost tot timpul ăsta în dimensiuni paralele. Jocul meu era realitate, nimic virtual sau imaginar. Jocul meu a presupus implicare. Am fost pueril, corect. Îmi pare rău, zău, dar pe insula mea așa am învățat să joc. M-am învârtit printre atâția copaci, orfelinate, fauni și labirinte pentru nimic. M-am învârtit în gol. Dar masochistului din mine i-a plăcut.

Și vezi tu, mie îmi pare rău că mi-am luat zborul fără explicații, deși nimic nu prevestea asta. Venise rândul meu să plec așa... involuntar. Era ca și cum jucam șah, eu aici, tu pe Soarele Negru. Dar din nou, eu jucam altfel. Tu te jucai cu mai mulți... Eu nu am acceptat. 

*

Vreau să scap de gândacul ăsta bolnav. Nu mai vreau frustrări, nu mai vreau călătorii în timp - viitor sau trecut. Nimic. Am nevoie de prezentul meu. De Neverland și de o toamnă infinită. Nu mai contează că au fost arsuri.

...într-o lume a formelor (Stare, partea a X-a)

Sunt atât de incapabil să-mi schimb viața, încât îmi doresc foarte mult ca povestea cu 2012 să fie adevărată. Vreau al naibii de mult o schimbare... Vreau perfecțiunea, însă o perfecțiune la care simt că nu pot ajunge... Sunt într-una din zilele în care mă simt prea mic pentru lume. De fapt, neimportant. E logic faptul că viața și-ar continua cursul cu sau fără mine. Care naiba-i rolul? Admit că sunt un mic actor, însă care naiba mi-e rolul?

Percepțiile se schimbă incredibil de des - e o bătaie cruntă între optimism și pesimism... Pesimismul pare să câștige prin jur.

Vreau pe Terra mea, m-am înstrăinat prea mult. Toate sunt la ani lumină depărtare, doar eu stau pe loc. Toate stau pe loc, doar eu sunt la ani lumină depărtare. Nu mai vreau timp, m-am săturat de el. Nu mai vreau nici limite... Cine le-a înțeles pe astea? Vreau să știu cine a înțeles limitele. Mă gândeam o vreme să arunc toate ceasurile din casă, iar de alea de care chiar nu pot scăpa, să le schimb în așa fel încât să nu mă deranjeze. Suntem limitați într-o lume a formelor.

Cum ar fi o viață fără limite? Eu mi-o imaginez ca fiind perfectă. O lume unde nu te freacă nimic. Dar ar exista ura fără limită, pericole fără limită, dezamăgiri fără limită. Ăsta-i pesimismul, pare-se. Astăzi sunt alegerile. Îmi votează celulele... Probabil sunt și ele mituite, sau să-i zicem pe românește, ”chemate la vot”. Poate pesimismul ăsta-i un fel de Geoană. Se bucură, a câștigat!

Îmi vreau Neverlandul. Poate să fie pentru lume cum e Ținutul Secuiesc pentru România. Nu mă deranjează. Atâta tot că nu vreau o mamă care să mă fută la cap să mă întorc la ea. Îmi vreau Neverlandul ...înapoi. Suntem prinși într-o lume a formelor.

M-am înstrăinat prea mult. Vreau ca Neverlandului să-i spun ”casa mea”. Nu contează ce dimensiune ar avea, ce sens ar avea, dacă ar exista sau nu fizic. Acum e doar o noțiune perfectă. Un fel de tahion - o particula ipotetică, deci existentă doar teoretic. Știu însă că există particule mai mici; le-am gustat - MicroNeverlanduri. Cât de ridicol sună totul... M-am înstrăinat prea mult.

Aer Alb (Stare, partea a IX-a)

Azi a fost una din zilele în care te-am simțit departe. Dacă nu aș fi știut, aș fi zis că ești în Iași. Detest sentimentul ăsta. Parcă nu aș avea acces la tine, sau cel puțin, mi-ar fi limitat. ...șiiii... să spunem doar că îmi place să fiu tipul care are informații din backstage tot timpul, ca și cum asta m-ar face important. De fapt, ca și cum aș fi o parte din artist, artistul după care tânjesc atâția... Partea bună e că nu mă gândesc la partea cu tânjitul fanilor. Vezi tu, având acces, și încredere de asemenea, la un moment dat ai certitudinea că tu chiar ești bun din moment ce serviciile tale au fost apelate.

Există atâtea conflicte și în mintea mea... Fantome care se străduiesc să sfâșie bucăți din mine. Fantome ale adultului, încearcă să mă omoare. Uneori bântuie doar ca să mă enerveze. Sunt patetice, zău... Mă întreb uneori de ce par mai puternice ca orice și vor să treacă în Neverland. Ce naiba ar putea fi mai puternic ca Neverland?

Fantomele sunt patetice. Nu e ca și cum aș fi crezut vreodată altceva.

Insula unei iluzii (moarte)

Prin Rai umblă vorba că te alienezi. Interesant, aș spune că te-ai pierdut, sau cel puțin, te pierzi.  Ai refuzat atunci să vii, să numim insula după numele noastre și să o explorăm. Habar nu ai cum e aici! Îți meriți soarta, să știi! Un val ca cel pe care tu l-ai ratat nu se formează prea des... poate chiar o singură dată în viață. Și... Și în plus, tind să cred că, odată pierdută, nu ai mai încercat să vii. Deloc. Chiar îți meriți soarta!

Din ziua în care am venit, nu a mai căzut nicio lacrimă din cer. De atunci însă, văd curcubeie în fiecare zi. Am dat peste un trib de canibali foarte prietenoși. Mă hrănesc bine din ziua în care ne-am întâlnit și m-au asigurat că nu au nicio intenție de a mă mânca. ...îî cred.

Nu te-am așteptat și nici nu te voi aștepta vreodată. Aici nu ești bine venită. Iar în cazul în care vreodată ai să vii, probabil te vom ucide și te vom mânca.

Pe insulă încă miroase a ananas...

News (partea a III-a)

Mă gândeam cât timp eram la baie și mă spălam pe dinți că aș putea să scriu un post în care să mă laud că toate îmi merg bine, fiind perioada aia bună a anului.
Eh, și cu gândul ăsta am pornit calculatorul... ce dracu să pornesc? I s-a dus ceva, ori placa de bază, ori procesorul. Și chiar și asa, nu las asta să-mi strice perioada. Nu.

Revenind... concerte, stat acasă (teoretic ca să învâț la bio pentru olimpiada, dar to be honest, nu știu mare brânză) și nu în ultimul rând Neverland.

Deși e puțin enervant că se anunță o grămadă de concerte în plină criză (financiară și e a mea), nu pot să nu mă bucur... totuși, sper ca Rammstein să nu-și facă apariția pe-aici anul ăsta.
Ar fi astfel:
- Agalloch - 20 martie, ora 19 @Centrul Cultural Reduta (detalii aici);
- Kumm - 27 martie, ora 21 @Crossroads
(nu sunt un mare fan Kumm, ba din contră, știu puține piese de-ale lor, însă ar fi interesant să îi văd live, să văd ce știu să facă)
- Luna Amară – 17 aprilie, ora 21 @Crossroads (la cât mai multe :D)
Ar mai fi Haggardu’ (împreună cu Trooper) din 14 august @Festivalul Medieval, Bistrița, concert la care mi-am luat deja bilet, și anunțatele Labyrinthic Metal Evening (16 octombrie @The Silver Church Club, București) și Dark Bombastic Evening - part II (10-11 decembrie @The Silver Church Club) însă doar dacă se anunță ceva interesant. Și sper la niște Anathema și alte concerte mișto. Dac’ o fi, sper să ajung și la ArtMania sau B’estFest.
De asemenea, mă oftic că nu pot ajunge la AC/DC, și cel mai probabil nici la The Cranberries (20 iulie, București).

Cât despre olimpiada de bio... o să mai încerc să îngraș astăzi porcul, nu știu cât o rezista însă... :D

La cât mai multe Neverlanduri și vești bune!
Mihai.

PS: (mă roade de ceva vreme să lămuresc asta) Storm (postul anterior) este 97%ficțiune și face parte dintr-un viitor proiect al meu.

Orase (Stare, partea a VIII-a)

Ai vrea sa-ti petreci restul vietii impreuna cu mine?

The Blue Train (Stare, partea a VII-a)

Mă simt puțin străin. Poate este din cauza faptului că plec din nou, sau poate nu. Fără casă, mai bine spus. Este oarecum ceea ce mi-am dorit, și chiar ceea ce îmi doresc, însă poate primul contact este ușor dificil. La urma urmei, nu sunt sigur când voi mai pleca așa. Voi supraviețui greului ăsta penibil; ce mă voi face după?

Și când mă gândesc că acolo mă simt genial... uit că am lăsat ceva la 400 și ceva kilometri, că există un oraș pe nume Brașov, uit că există o școala, niște prieteni, că am avut cândva o copilărie. Uit că exist și se întâmplă ceea ce îmi doresc...

Mi se pare incredibil. Totul. Îmi vine greu să privesc zilele astea, pur și simplu. Mi se pare incredibil cum au trecut și evoluat lucrurile... este fascinant și totodată debusolant, confuz. ...și cât îmi doresc să nu se termine... Confuz nu în vreun sens negativ, dar nu pot să nu neg că sper să nu fie de rău augur.

*

Tot astăzi, alt tren va pleca de la peronul de lângă. E ultima mea căutare, ultima încercare de a mă schimba. În ultimele zile am observat cât de urâte pot fi reacțiile mele, și atitudinea mea. Îmi pare rău... Am momente în care eul meu devine insuportabil, când cele două voci se ceartă. Asta trebuie să înceteze!

În continuare voi rămâne uimit, iar pe tine te voi iubi din ce în ce mai mult.

Mulțumesc.