10 august 2013

Indefinit

Inspir, expir...
Am ajuns din nou în punctul în care simt doar că îmi este greu. Aș zice că acum am un moment în care văd totul diferit, dar pot observa repede și cu ușurință că oricum aș numi-o și orice înfățișare ar avea, problema rămâne aceeași. Problemele, situațiile, războaiele, cataclismele, apocalipsele.
Vreau să scriu, vreau să zbor, vreau să dorm, vreau să mă eliberez, vreau să fiu liniștit, vreau să cânt... Dar tot ce simt este căldură, irascibilitate și... sunt pierdut naiba știe pe unde. Pierdut urât. Pierdut în găurile negre. ...ale lor! 
În loc de adunarea sutelor de Mihai, în loc de construiri, de așezări postapocaliptice, scindez Universul în milioane. Apare câte un Mihai nou în fiecare attosecundă.

Straniu, mă trezesc brusc și realizez că nu sunt pe drumul pe care trebuia să fiu.

Un comentariu:

  1. Atunci întoarce-te. Apucă un alt drum și repetă lucrul acesta până dai de drumul potrivit. Scrie, zboară, dormi, eliberează-te, liniștește-te, cântă, dar nu fă toate acestea pentru cineva. Fă-le mai întâi pentru tine, iar cei care chiar vor dori să te asculte, vor veni la tine.

    Revino la Mihai cel de odinioară. Treci peste „îmi e greu”.

    RăspundețiȘtergere