04 septembrie 2013

Koldr Ego

Vreau să vină iarna! Acolo, singurătatea mea e acasă... Printre aerul rece și liniștea perfectă. Căci bolovanul meu acolo va avea sens! Iar valurile de emoții ce mă copleșesc pot zbiera în tihnă. Dar aerul ce mă inundă... Oh! Atunci voi putea să rup complet orice încercare a lumilor de a se agăța de mine fără sens. Ce senzație poate fi mai plăcută decât cea de a zbura liber în Univers? Și poate... Da! Poate de data asta va fi măcar cumva diferit!

*
Acum, tot ce pot face este să mă legăn în hamacul din centrul labirintului meu. Sunt resemnat, descumpănit și poate la capătul puterilor. Poate... Am avut încredere și așteptări și asta m-a adus nicăieri. Poate că aceste două... defecte nu înseamnă nimic în întreaga lume a lor. De fapt, sunt convins! Am fost adoptat de către ei când nu mă știam. Apoi, m-au crescut ca pe unul de-al lor și m-au învățat regulile false care sunt atât de importante pentru ei! M-au învățat să adopt la rândul meu ipocrizia și tiparele lor fără noimă. Ei și-au atins țelul transformându-mă într-un robot standard care trăiește cu iluzia că scopul este unul bine definit. M-au făcut să cred într-un altruism fals și mai ales că deasupra mea și a tuturor există ceva mult mai important care eclipsează fiecare individ. ...și acum întreaga mea naivitate mă face să zâmbesc amar.
Probabil tot din cauza lor am ajuns să-l disprețuiesc pe Cronos, mai ales în momentele cheie. Au apărut regrete, deformări ale Universului și... Nu-i nimic! Acum încep să-l înțeleg. Acum încep să-i înțeleg pe toți! Tot acum încep să îi accept pe toți acei Mihai care există și nu există! Acum încep - de-aici, din centrul labirintului meu al cărui pelerin sunt. Aici simt totul perfect. În centrul labirintului meu m-am născut din bolovanii mei imenși ce-mi locuiesc pe piept. Cât de mult contează unitatea!
Continui să-mi scriu și să-mi creez lumea. Lumile... Iar povestea începe să devină ceva mai clară...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu