Antumbra Universului

                Sunt prea ocupat cu amorțeala. Dacă sunt bine? Dar tu... tu ești bine? Aș prefera să avem un dialog, astăzi nu mă simt prea confortabil cu monologul. Tu niciodată nu mă crezi, dar tu nici nu îți bei paharul cu vin. Unde sunt? Păi... Nu știu încotro mă îndrept și uneori încep să am impresia că nici măcar nu mă mai aflu în Universul despre care am scris și ți-am vorbit obsesiv. În jurul meu este, oarecum straniu, un colț de Rai al liniștii. Atât de liniște încât sunt al naibii de neliniștit. Da, și este totodată acel secol al egalității. Secolul în ale cărui nopți luna se înalță deasupra unirii Universurilor mele paralele. Închinăm o odă attosecundei de pace!

                Nu. De fapt, nu știu sigur. Mă faci să mă îndoiesc de mine... Am zis despre egalitate tocmai pentru că mă simt întreg, dar nu știu dacă e în regulă. Imaginează-ți ce înseamnă întregul: bine și rău în același timp, egale, împreuna, ce ar fi bine ar fi și rău și uite cum apar explozii. Dar dacă mă divid, va funcționa cucerirea? Dar în lupta asta accept doar dualitatea, să știi. Învăț cum este potrivit prin cea mai severă modalitate... Nu aveam altfel de unde să știu ce înseamnă unitate! Acum știu și e prea departe de lumea mea. Îți mai aduci aminte cum obișnuiam să mă exprim greșit? Numeam și legam starea asta pe care o am acum de maturitate. Stupid, nu? Da, știu, dar mă refeream la asta, la faptul că legenda laudă unitatea și... Înțelegi tu ce încerc să zic aici. Voiam să îți spun asta: nu cred am ieșit complet din lumea mea! Bănuiesc că se poate, dar sper că nu va fi cazul vreodată. Și dacă se va întâmpla, la urma urmei nu voi putea spune „adio” și totul se va întâmpla spontan. Eu nu voi mai fi. Ah, îți vei da tu seama când se va întâmpla, dar să știi că mă voi gândi și la tine în acele clipe în care voi simți că mă evapor. Dar lasă-mă să încerc să îți spun cum cred că mă voi întoarce în centrul labirintului meu. Voi asculta muzică! Din când în când primesc mici semnale ciudate care îmi fac micul OZN să o ia razna – e Universul. Poate mâine se va numi altfel, nu știu. Am numărat până acum șase sute șaizeci și cinci de semnale. Da, și încerc să mă ghidez într-acolo. E vorba de muzică, de mirosuri, de ploaie, de orice – totul se întâmplă în doar câteva attosecunde. Poate că va mai dura ceva, dar și când voi ajunge... Mă voi întâlni cu acei demoni care se luptă pentru regatul meu.