Îngerul din Hermannstadt (I)

E greu să iei decizii. În special genul ăla de decizii, doar pentru că vei trăi toată viața cu acel „what if”. Eu urăsc deciziile. Nu accept să fac compromisuri, nu accept să mă doară și să trăiesc cu asta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și totodată, mi-e greu să nu accept. E un adevărat război în mine și mi se spune că trebuie să intervin. Cineva trebuie să piardă...

Cel mai ciudat este însă faptul că într-un fel știu ce ar trebui să aleg dar sunt prins într-un scaun. Legat. De ce nu pot să aleg ambele drumuri? Eu știu că aș fi fericit așa. Cronos pare să ne fi blestemat încă de la început. Vreau să mă pot teleporta de pe un drum pe altul, fără să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă... și tot așa. Vreau să știu că nu am fost nevoit să las ceva în urmă. Vreau să mă știu fără regrete. Scenariile sunt făcute. Zeci, în alte clipe sunt sute. Am nevoie doar de actori care să joace!

 Mi-era dor de sentimentul ăsta, de tot ceea ce înseamnă teatru, scenarii și actori. A trecut ceva timp și tare mi-e teamă că toată starea asta îmi este indispensabilă. Sau cum vine, fulgerul îmi este indispensabil. Și sunt o fire ciudată...

*

Astăzi a plouat mult. A fulgerat roșcat pe cer albastru. Dar, totul a fost în zadar, căci fulgerul nu a fost aici. A fost nicăieri... Tot astăzi sunt pe celălalt drum; îl sfidez pe Cronos. Sau cel puțin mintea mea încearcă asta. Acel fulger ...pe care nici măcar nu-l cunosc. Necunoscutul din Hermannstadt. Din privirile mele furișe am încercat să fur câte ceva. Măcar de m-ar lăsa să clonez...

Încerc să spun totul fără a părea dubios, observ doar că nu îmi iese. Aș vrea să încerc atât de multe. Să spun atât de multe. Să văd atât de multe. Dar... Inima mă blochează, împreună cu plămânii și în cele din urmă, creierul. Ah, am uitat de stomac! Suntem prinși într-o lume a formelor!

E o limită pe care nu mi-o asum. Asta când mă urc cu norișorul la etajul doi. Sau la unu, când tună mai aproape. Astea sunt și momentele în care sunt blocat. Tunetele, deci, mă blocheaza!? Am ajuns la o concluzie, e bine.