19 septembrie 2012

XX: Toamnă

Liam - MMIX

Aș fi preferat să beau vin în seara asta. Ar fi complicat, căci mai am doar o sticlă de vin pe care ar fi trebuit să o beau cu multe persoane. În fine, mi-am luat must - e destul de aproape de vin. Probabil îi lipsește ce îmi lipsește și mie în momentul ăsta. Eh, și m-am pus la birou. Am dat play la un album Liam - știam de formație de ceva vreme, dar nu am îndrăznit să ascult până acum. Sunt post-rock, așa zic ei. Nu știu de ce în ultima perioadă nu am mai fost atât de tentat să caut formații noi. Am zeci pe lista de așteptare și nu am răbdare să le ascult. Cam așa e și cu concertele - nu îmi mai vine să merg atât de des. Poate că m-am plictisit până și de entuziasmul meu. Acum urmează să scriu despre mine... Așa, fără ocolișuri, ca într-un jurnal. Și încep.

Mă frământă mult toată treaba legată despre stări și caracterul/personalitatea mea. Am scris des în ultima vreme despre cum simt că am ajuns într-un punct mort sau am involuat. Sau am stagnat. Nici eu nu știu exact. Și a plecat totul de la niște perspective pe care le-am avut acum câțiva ani. Iar raportat la perioada respectivă... Ei bine, ajung încontinuu la aceeași concluzie. Am căutat soluții și le-am găsit. Fel de fel de planuri și idei și totul pornește cu „hai, de mâine faci ce ți-ai propus”. Și e un pic jenant pentru mine că zic asta și măcar de mi-aș ține o promisiune, mai ales că e față de mine, plus că... eu cred că pot! Am căutat tot timpul ocolișuri și am fugit de responsabilitate, presupun. Mi-am dat seama că totul ține de modul în care (ar trebui să) privesc lucrurile din jur. Și atunci mă întreb: ce este diferit acum față de ce eram/aveam acum câțiva ani, când mi-am setat acel „moment de referință”. Și, mai important, de ce nu aș putea să ajung la același calm pe care l-am avut atunci, chiar și pentru perioada aia scurtă? În ritmul ăsta devine un întreg ciclu și e amuzant. Și mai era și partea în care scriam despre cum am senzația că nu mai simt nimic. Parcă îmi fugiseră emoțiile - le aveam doar pentru perioade scurte de timp și chiar și atunci, de foarte multe ori, erau pentru motive banale mie, nimic ce aș putea fructifica. Și mai amuzant este că acum două săptămâni am fost lovit de un val, așa cum îmi doream. Proastă sincronizare, zic! Încă sunt în situația de a trage de mine pentru greșeli din trecut, iar acum și asta... Mă intrigă nemulțumirea mea. În loc să profit, să mă bucur... Mă simt complicat. Ce îmi doresc eu este un fel de haos ușor calm și ordonat. Îmi permit să îmi doresc paradoxuri, când eu însumi sunt unul.

Astăzi îmi place mult toamna și îmi doresc să fie una lungă. Vreau să ascult mult post-rock și să mă plimb prin București. Așa cum am scris în Storm, dar strict descrierea. Iar grijile mele să fie ...perfecte. Dar probabil mă vor lovi în mod constant gânduri ciudate și imprevizibile. Sunt frumoase, însă cred că pot fi și distructive. Nu este asta și ce mi-am dorit? Poate că paradoxul ăsta atât de esențial mie mă împiedică să ajung acolo unde îmi doresc. Încă nu mă simt subtil și parcă mă interesează prea mult ce se întâmplă în jurul meu; mai mult decât obișnuiam. Și încă nu sunt atât de misterios... Dar pe lângă a fi mercenar propriului sine îmi doresc și să ...fiu acolo, în mijloc. E fun. Paradoxul... Și mă învârt și mă învârt... Și vreau să cunosc oameni noi, din nou. Aș putea să fac asta și să fiu misterios și subtil pe ascuns, nu? Ceva de genul ăsta. Mi-e dor și am încercat/încerc să mă regăsesc în felul ăsta - căutând. Dar mă simt în continuare privind către o familie care nu e a mea, poate. Cam de fiecare dată. Iar acum ajung la starea aia ce mi-am dorit-o. Păcat că îmi e somn și mă doare mâna dreaptă. Ar cam trebui să închei.

E ciudat cum în ultima vreme mi se fac atât de multe legături prin minte cu vechiul „eu”. Nu e bine, cred. Am impresia că se suprapune cu ceva cu „trăitul în trecut”, dacă nu mă înșel. Universul se comportă sinistru și mă deranjează când simt că stările mele nu rezonează cu principiile pe care le am. Știu ce am de făcut, dar și aici este o problemă...  Încă mi-e greu să cred că pot să fiu și reckless și calm și calculat.

Simt că toată perioada asta se încheie - eu într-o constantă tranziție. Simt că sunt aproape de ceea ce îmi doresc. Și sunt foarte curios de zilele ce urmează să vină. Din nou, sunt optimist și cu sufletul la gură...

Am terminat de băut iar albumul e pe sfârșite. Somn ușor! De mâine mă apuc de învățat. Ultima dată pentru următoarea lună, căci îmi voi dori să dispar pentru un timp. Iar tu, universule, arată-mi ce poți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu