08 octombrie 2012

Reality Dream V - Back Again


- Chiar ești mai bine? mă întreabă.
Studiază de-a dreptul toată camera din care am lipsit o lungă perioadă de timp, de parcă nu ar locui aici. Mi-a fost dor să stau cu ea ore în șir.
- Așa cred, îi spun.
- Sau așa vrei să crezi?
- Nu ai încredere în mine…
- Cum să am încredere în tine, Mihai? Mi-ai fost plecat atâta timp!
Îmi vorbește răspicat. Știu cât am rănit-o plecând, însă nici mie nu mi-a fost chiar atât de bine! Și știe asta, simte.
- Am avut…
- Da, știu. Tu tot timpul ai nevoie de perioade de… nu știu, schimbări? Căutări? Cum le mai numești acum?
Tac – îi dau dreptate. Încerc să mă explic:
- Am trecut prin cea mai ciudată perioadă. Îmi pare rău, serios.
- Pentru ce îți pare rău, copile? între timp își aprinde o țigară. Ție nu îți pare rău.
Nu îi răspund. Mă uit la ea cum trage cu poftă și încerc să o privesc în ochi. Simte asta, dar mă evită. Am lipsit mult, într-adevăr. Eram singura ei bază, eram singurul care îi eram alături și am dezamăgit-o…
Au trecut câteva minute bune, timp în care și-a mai aprins o țigară. Nu a mai rostit nimic, iar eu la fel. Stau în continuare în fața măsuței, fără să-mi fi dat nici măcar paltonul jos. Studiez camera încercând să caut diferențe, însă totul a rămas la fel, ca și cum nu ar fi stat aici între timp. Și probabil nu este un moment bun să vorbim despre asta. Mă îndrept spre canapea și ajuns în dreptul ei, mă așez lângă ea. Fumează în continuare cu aceeași poftă sinistră. Îi iau țigara din mână și i-o sting în scrumieră.
- Gata! Am fost plecat, așa este. Dar m-am întors! M-am întors la tine, să știi!
O sărut pe frunte și o iau în brațe.

*
- (…) a fost o neliniște lungă. Vreau să cred că m-am regăsit. Sau cel puțin am găsit o cale, căt e ea de mică, la mine. Nu știu exact, dar mă simt ca și cum…
Își ridică sprâncenele, privindu-mă nedumerită și îmi face semn să continui.
- Ca și cum aș fi acasă. A fost o perioadă în care am decăzut mult față de cum mă știai tu. Mi-e rușine de asta, sincer. Perioadă în care iluziile mă detestau, împreună cu tot felul de povești ce le aveam în cap cândva – unele dintre ele ostile rău!
- Dar ești acasă acum.
Îmi zâmbește.

Un comentariu: